Boris Johnson a scăpat de demisie Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 52 Vizualizări

Boris Johnson a scăpat de demisie

În ciuda furiei stârnite după luni de scandal, premierul britanic Boris Johnson şi-a salvat postul câştigând un vot de cenzură din partea majorităţii sale, din care riscă, totuşi, să iasă şi mai slăbit.

La doi ani şi jumătate de la victoria sa triumfală la urne, liderul de 57 de ani, din ce în ce mai contestat, a demonstrat încă o dată capacitatea de a supravieţui din cele mai periculoase situaţii.

El rămâne, însă, implicat în afacerea „partygate”, petrecerile stropite cu alcool organizate în Downing Street în cursul lockdownurilor, iar votul de luni a arătat diviziunile profunde din cadrul Partidului Conservator. Ar urma să lase urme. Din cei 359 de parlamentari conservatori care au votat, 211 s-au pronunţat în favoarea fostului primar al Londrei, faţă de 148 care au vrut să-l înlăture, un grup considerabil de rebeli susceptibili de a paraliza acţiunea guvernului.

La sfârşitul lui 2018, Theresa May a supravieţuit unei moţiuni de cenzură cu o marjă mai largă decât succesorul ei, înainte de a demisiona câteva luni mai târziu, prea fragilizată pentru a conduce.

Boris Johnson a refuzat total până acum să demisioneze.

După săptămâni de speculaţii, evenimentele s-au precipitat luni dimineaţă, abia închisă paranteza festivă a sărbătoririi celor 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a. Preşedintele comisiei 1922 a Partidului Conservator, Graham Brady, a anunţat că a fost atins pragul fatidic de 54 de scrisori de la deputaţi, 15% din grupul parlamentar, care cer plecarea lui Boris Johnson, a fost atins, declanşând votul. În caz de înfrângere, ar fi fost convocate alegeri interne pentru a desemna un nou lider al partidului, care ar fi ajuns şef al guvernului, într-un context delicat de război în Ucraina şi inflaţie la cel mai ridicat nivel de 40 de ani.

Victorios, nu poate fi vizat de o altă moţiune de cenzură timp de un an, conform regulilor actuale. Pe 21 aprilie, legislativul britanic a lansat o anchetă împotriva premierului Boris Johnson, acuzat că a indus în eroare legislativul de la Londra prin reacţiile sale iniţiale la informaţii conform cărora a încălcat măsurile de combatere a epidemiei de coronavirus. Johnson a prezentat scuze în parlament pentru că a participat la o petrecere în grădina din Downing Street 10, în timpul primului lockdown determinat de criza COVID-19, declarând că regretă ce a făcut şi că a crezut că întâlnirea respectivă, desfăşurată în 20 mai 2020, era o reuniune de muncă.

Conform mai multor media, petrecerea respectivă ar fi fost organizată în grădina din Downing Street pe 20 mai 2020 în prezenţa liderului conservator şi a soţiei sale, Carrie, într-o perioadă când interacţiunile sociale erau limitate drastic. În mai 2020, locuitorii din Marea Britanie nu se puteau întâlni decât cu o singură persoană în afara locuinţei, într-un loc public, în exterior şi cu condiţia de a păstra o distanţă de doi metri.

AFP

( www.agerpres.ro )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE