Marcu Sâncrăian, „părintele” bujorilor de la Zau

Printre cele mai cunoscute nume din Câmpia Transilvană, numele lui Marcu Sâncrăian ne reamintește de o profesiune de credință pe care a urmat-o pe parcursul a mai mult de opt decenii. L-am cunoscut în vara anului 2006, în Zau de Câmpie, în casa umbrită de nuci uriași și mângâiată de o grădină cu flori multicolore. Înalt, subțirel, cu o privire scrutătoare, cu plete albe și cu voce molcomă ca o adiere pogorâtă din istorie, Marcu Sâncrăian părea imaginea unui sfânt pictat de Giotto.

Țăran autodidact cu 10.000 de volume

Ne-a primit într-o cameră a cărei pereți erau acoperiți cu rafturi pline de cărți de sus până jos. Rar ne-a fost dat să vedem într-o casă de la țară atâtea cărți de beletristică românească și străină, romane, poezii, cărți de călătorie și, nu în ultimul rând, tratate de botanică, știința pe care a slujit-o atâtea decenii. Într-un dulăpior ne-a arătat comoara sa, cărți vechi cu scoarțe legate în piele și hârtie îngălbenită de trecerea timpului. Pe masă, Biblia, cartea de căpătâi a credincioșilor, alături de un buchețel de busuioc proaspăt și de o gutuie aurie întregeau imaginea emoționantă a unui tablou coborât parcă din alte timpuri.

Din alte vremuri venea și Marcu Sâncrăian născut la 25 septembrie 1917, într-o familie de țărani cu stare. Și, poate că viața lui ar fi urmat un alt curs dacă la vârsta de 10 ani nu l-ar fi văzut pe Alexandru Borza (1887-1971), botanist român, specialist în domeniul floristic și în sistematica plantelor superioare, fondator al Grădinii Botanice din Cluj-Napoca, autor de studii de ecologie, geobotanică generală și etnobotanică. La Zau de Câmpie, Alexandru Borza le-a vorbit țăranilor despre importanța păstrării în cadrul său natural a bujorului de stepă, Paeonia Tenuifoila. La întrebarea retorică: „Cine va avea grijă de această floare în viitor?”, țăranii au tăcut sfioși. Și atunci, s-a auzit un glas de copil, gâtuit de emoție: „Eu, domnule!”

O viață dedicată bujorului

Probabil, la acea dată, oamenii au zâmbit cu înțelegere. Era doar un copil, ce știa el? Și totuși, Marcu Sâncrăian a urmat școala primară în sat, a făcut două clase gimnaziale în Luduș și cam atât. A rămas acasă la muncă, așa cum se întâmpla cu cei mai mulți copii de țăran. Dragostea de carte nu l-a părăsit niciodată, a citit mult, din domenii diferite și a reușit ca printr-un proces de autoinstruire să acumuleze cunoștințe surprinzătoare. În legătură cu promisiunea făcută lui Alexandru Borza, tânărul Marcu avea el un gând, dar a plecat la război, a luptat la Stalingrad de unde a avut norocul să se întoarcă, apoi s-a căsătorit, a avut cinci băieți, a fost agent agricol timp de 31 de ani, după care s-a pensionat.

Custode la Rezervația Botanică

Terenul cu bujori de la Zau de Câmpie a fost descoperit de botaniștii austrieci încă la mijlocul secolului XIX, o relicvă a stepei pontice, bujorul Paeonia Tenuifoila existând în zonă de cel puțin 10.000 de ani. La reforma agrară din 1924, Alexandru Borza a reușit să protejeze o suprafață de 2,3 de hectare, o suprafață mică, dar suficientă pentru păstrarea acestei adevărate comori botanice. După război au fost voci care cereau desființarea Rezervației, nori negri amenințând delicatele flori. Dar a venit salvarea în persoana lui Marcu Sâncrăian care devenise în anul 1946 secretar al Comisiei din Zau de Câmpie, pentru reforma agrară. Au fost multe discuții atunci, dar după multă diplomație, cu tact și răbdare, terenul a rămas în proprietatea comunei. În mod firesc a devenit custode onorific al Rezervației Botanice și a continuat să studieze cărți de specialitate, a participat la congrese științifice, a fost gazdă primitoare pentru cei mai cunoscuți botaniști din țară și din străinătate. Până la aproape 90 de ani, Marcu Sâncrăian și-a continuat munca și lupta cu timpul și cu timpurile, fiind consecvent promisiunii făcute în anul 1927 lui Alexandru Borza.

O moștenire sacră

În zilele noastre, chiar dacă suntem înconjurați și asaltați de tehnică și de tehnologie, continuăm să vizităm în luna mai Rezervația Botanică din Zau de Câmpie. Acum, Marcu Sâncrăian nu mai ocrotește dragele lui flori de la Zau pentru că în anul 2008 a plecat să îngrijească bujorii din Rai, iar actualul continuator este Ciprian Cenan, noul custode onorific,  cel care alături de prietena sa, Daniela Urs, face oficiile de gazdă. Notorietatea Rezervației  a trecut de multă vreme hotarele județului și ale țării, iar povestea acestei flori minunate merită să fie cunoscută de tot mai mulți oameni. O inițiativă în acest sens aparține Facultății de Horticultură din cadrul USAMV București care a lansat ca bujorul să fie declarat „Floare Națională și Simbol Floral al României”, așa cum majoritatea țărilor și-au declarat o floare națională, simbol al identității lor. Propunerea făcută în anul 2013 a găsit ecou în Parlamentul României care a inițiat un proiect de lege. Președintele interimar al PSD Mureș, deputatul Dumitrița Gliga, care are și calitatea de co-inițiator al proiectului de lege pentru declararea oficială a bujorului ca „Floare Națională și Simbol Floral al României” a precizat că: „Florile de bujor sunt foarte îndrăgite în întreaga țară, constituind sursă de inspirație pentru folclor, muzică, literatură și arta poporului român, bujorul fiind asociat în conștiința populară cu ideea de sănătate, frumusețe fizică și spirituală și apreciat ca plantă cu însușiri terapeutice”.

Cu acest proiect depus în Parlament se aduce un omagiu postum lui Alexandru Borza, Marcu Sâncrăian, Octavian Călugăr și altora care au vegheat cu grijă la perpetuarea acestei adevărate comori botanice. Să ne amintim de ei, de efortul lor continuu și să veghem în continuare la moștenirea transmisă până la noi.

Despre inițiativa depusă la Parlament, Ciprian Cenan, artist fotograf și actual custode onorific al Rezervației spune: „Este o inițiativă pe care o așteptam de multă vreme și o salut. Este bine că și Statul se va implica mai mult în păstrarea și perpetuarea acestei flori în Rezervația de la Zau de Câmpie. Acum, Primăria și Consiliul Județean ne ajută cu ce poate fiecare, dar așteptăm un interes sporit din partea autorităților”.

Susana Iurian, poetă cu patru volume timpărite și membră a Ligii Scriitorilor din România, s-a declarat încântată de inițiativa de legiferare a noului statut al bujorului și ne-a transmis rapid poezia „Bujorul inimii”, cu care încheiem acest material: „Bujorul de stepă/ e floare de suflet/ e inima noastră,/ minune de mai./ Lângă el te oprești/ și dorești să mai stai./ Purifică gândul,/ pentru suflet, alin,/ privirea o-ncântă/ bujorul divin./ Prin el, mai bogată/ la noi e câmpia./ În roșia floare/ vedem România”.

Ioan A. BORGOVAN