Home / Invatamant / Mureș: Activități preventive împotriva consumului de droguri

Mureș: Activități preventive împotriva consumului de droguri

Distribuie

Polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu cei ai Biroului Siguranță Școlară s-au întâlnit joi, 16 iunie, cu elevii Liceului Tehnologic ,,Avram Iancu” din Târgu Mureș, în cadrul unei activităţi ce a avut ca scop informarea tinerilor în legătură cu pericolele ce stau în spatele consumului de droguri și substanțe interzise.

”La activităţi au participat elevi din clasele IX-XI, dar şi cadre didactice, fiind purtate discuţii despre riscurile asociate consumului de droguri sau substanţe interzise, precum și riscurile la care se expun din punct de vedere legal în situaţia implicării în traficul de droguri. Astfel, celor aproape 80 de elevi prezenți, le-au fost oferite informații pertinente și exemple concrete ale modului în care consumul de droguri și alte substanțe interzise afectează persoanele consumatoare,  activitățile desfășurate fiind de natură să sprijine tinerii în luarea deciziilor corecte cu privire la consumul de substanțe interzise”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Totodată, elevii au fost informați cu privire la urmările pe termen scurt și lung ale consumului de droguri, astfel încât aceștia să înțeleagă pe de o parte riscurile la care se expun consumând aceste substanțe, iar pe de altă parte modificările produse în comportamentul persoanelor dependente. 

”În cadrul activităţii, elevilor le-au fost prezentate şi teme referitoare la răspunderea penală şi relația infracționalitate-drog. De asemenea, cadrele didactice au fost îndrumate să informeze de îndată poliţiştii cu privire la aspectele negative de care iau cunoştinţă, elevi care manifestă comportament necorespunzător, în vederea luării măsurilor optime pentru prevenirea comiterii unor fapte antisociale. În perioada următoare, polițiștii vor continua întâlnirile cu elevii și cadrele didactice, în scopul prevenirii comportamentelor deviante, precum și pentru creșterea siguranței acestora”, a mai informat sursa citată.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.