Reparații la Blocul ANL din Luduș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 191 Vizualizări

Reparații la Blocul ANL din Luduș

Pentru rectificarea bugetului local prezentat de Biroul „Buget, Finanțe, Contbilitate, Resurse Umane”, directorul „Direcției Investiții, Transport, Zone Verzi” din cadrul Primăriei orașului Luduș, Liviu Popa, a întocmit un referat prin care solicită alocarea unor sume pentru furnizarea de materiale necesare pentru reparații la imobilul aparținând UAT Luduș, din strada Viitorului nr. 17 (150.000 de lei).

„Lucrările se vor executa în regie proprie, cu personalul de la DITZV”, a precizat Liviu Popa.

Pe lângă sumele prevăzute de directorul „DITZV” pentru reparații, a fost propusă și transferarea sumei de 5.000 de lei alocată pentru achiziționarea de motounelte necesare întreținerii spațiilor verzi, de la categoria obiecte de inventar, la mijloace fixe.

„Am inițiat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local din necesitatea efectuării unor virări de credite în bugetul Primăriei și a unităților subordonate orașului Luduș, necesare desfășurării activității în bune condiții. Rectificarea bugetului local este necesară, oportună și legală și se impune pentru buna funcționare a activității instituției cu toate activitățile de subordonare locală”, a precizat primarul Cristian Moldovan în Referatul de aprobare a Proiectului de hotărâre privind rectificarea bugetului local.

În ședința legislativului local din 31 mai 2022, propunerile făcute de „DITZV” prin referatul nr. 28131/25 mai 2022 au fost aprobate de aleșii locali.

Ion A. BORGOVAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE