Conferință de comunicări științifice                         Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 123 Vizualizări

Conferință de comunicări științifice                        

Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș organizează, în perioada 22-24 iunie, conferința de comunicări științifice cu participare internațională „Preocupări recente în cercetarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural”, aflată la a XVI-a ediție.

Deschiderea oficială va avea loc la Sala Mică din Palatul Culturii din Târgu Mureș, cu începere din data de 23 iunie, de la orele 11.00.

”Conferința valorizează preocupările din ultimii ani în cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului muzeal, pentru Secțiunea Științele naturii, precum și programele și proiectele educaționale care au la bază promovarea patrimoniului cultural, dedicate publicului larg, care s-au dovedit a fi de succes în anul 2021, pentru Secțiunea Pedagogie muzeală”, a informat Daniela-Ramona Botoș, șef de secție – Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș.

Sunt invitați să participe cadre didactice universitare și cercetători științifici de la: Universitatea din Barcelona, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea din Pitești, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Institutul de Biologie București al Academiei Române, Institutul de Speologie „Emil Racoviță” București al Academiei Române; cercetători științifici și muzeografi de la instituții muzeale din România: Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Complexul Muzeal Național Neamț din Piatra-Neamț, Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea – Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării, Muzeul Județean Teleorman din Alexandria, Muzeul Județean Argeș, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud din Bistrița, Muzeul Județean Botoșani, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești, Muzeul Județean Mureș; cadre didactice din învățământul preuniversitar, care activează în domeniul pedagogiei muzeale: Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, Liceul Tehnologic „Electromureș” din Târgu Mureș – structură Grădinița cu Program Prelungit „Paradisul Copilăriei”, Școala Gimnazială „Sfântul Gheorghe” din Sângeorgiu de Mureș , Grădinița cu Program Prelungit „Arlecchino” – structură a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 6 din Târgu Mureș, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 12 din Târgu Mureș; Asociația „Supereroi printre noi” din București.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE