Home / Administratie / Proiect PNRR de 2,1 milioane de euro în portofoliul Consiliului Județean Mureș

Proiect PNRR de 2,1 milioane de euro în portofoliul Consiliului Județean Mureș

Consilieiri județeni au aprobat marți, 21 iunie, într-o ședință ordinară de lucru, depunerea de către Consiliul Județean Mureș a proiectului „Dezvoltarea Parcului Arheologic de la Călugăreni, comuna Eremitu, județul Mureș”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul are valoarea maximă eligibilă de 2.155.000 de euro, fără TVA, reprezentând 10.608.418 de lei, fără TVA.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, dezvoltarea Parcului Arheologic de la Călugăreni ”este un proiect de investiții care îndeplinește criteriile necesare includerii în Traseul castrelor romane” în vederea promovării prin PNRR, fiind cuprins pe Lista obiectivelor aprobate prin ordinul comun al ministrului Investițiilor și proiectelor europene, al ministrului Culturii, al ministrului Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației și al ministrului Antreprenoriatului și turismului nr. 365/722/2781/526/2022.

”Proiectul “Dezvoltarea Parcului Arheologic de la Călugăreni, comuna Eremitu, județul Mureș” are ca scop amenajarea unui Centru pentru vizitatori în zona sitului arheologic, compus din mai multe clădiri amplasate pe două terenuri unificate aparținând unor gospodării țărănești din intravilanul satului Călugăreni, aflate în proprietatea Consiliului Județean Mureș și administrate de Muzeul Județean Mureș – C.F. 52110, cu o suprafață totală de 2.273 de metri pătrați. Înființarea centrului pentru vizitatori se va realiza prin modernizarea clădirilor existente și construirea unor noi clădiri, astfel încât să nu afecteze integritatea patrimoniul vernacular al satului, dar să permită totodată prezentarea structurilor aparținând perioadei romane”, a precizat președintele Consiliului Județean Mureș.

Alex TOTH

Citeste si:  În 18 august, provocare estivală de Kangoo Jumps la Sala Polivalentă. Vezi detaliile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Dr. Levente Borka-Vitális, față în față cu ursul

O conferință despre oameni și urși, despre coexistență și un festival dedicate convieţuirii dintre om …