Regizor celebru, arestat în Italia pentru agresiuni sexuale Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 141 Vizualizări

Regizor celebru, arestat în Italia pentru agresiuni sexuale

Regizorul şi producătorul canadian Paul Haggis a fost arestat în sudul Italiei, fiind suspectat de agresiune sexuală „agravată” împotriva unei tinere, au anunţat agenţiile de presă italiene, citând parchetul, relatează AFP.

Paul Haggis este „suspectat de infracţiuni de agresiune sexuală şi vătămare corporală gravă, infracţiuni comise împotriva unei tinere străine”, au indicat agenţiile ANSA şi AGI, citându-l pe procurorul din Brindisi.

Scenaristul a negat aceste acuzaţii. „Faceţi investigaţii cât mai curând posibil, sunt total nevinovat”, a declarat el prin intermediul avocatului său italian, Michele Laforgia, potrivit agenţiilor.

Nici biroul procurorului, nici Michele Laforgia nu au putut fi contactaţi duminică pentru a răspunde solicitărilor AFP de a oferi informaţii suplimentare. Paul Haggis, în vârstă de 69 de ani, care a scris şi regizat filmul premiat cu Oscar „Crash”, urma să participe la festivalul de film Allora Fest, care începe marţi în oraşul Ostuni, în provincia Brindisi.

AFP

( www.agerpres.ro )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE