Home / Sanatate / Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş, procedură de afiliere pentru reţelele de screening din Regiunea Centru

Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş, procedură de afiliere pentru reţelele de screening din Regiunea Centru

Unităţile sanitare cu paturi publice sau private care se pot  organiza în reţele de screening, aflate în contract cu Casele de Asigurări de Sănătate Judeţene, din Regiunea Centru, se pot înscrie la procedura de afiliere în vederea implementării proiectului “Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru”, pentru efectuarea de servicii orientate către prevenţie, depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin.

Astfel, în perioada 22 iunie – 4 iulie 2022, unităţile sanitare cu paturi, publice sau private, din regiunea Centru (Alba, Braşov, Sibiu, Harghita, Covasna, Mureş) organizate în reţele de screening pot depune dosarele pentru procedura de afilire.

Unitatea sanitară cu paturi care solicită includerea în subprogram va depune dosarul de candidatură care cuprinde următoarele documente:

Cererea de înscriere în procesul de afiliere; (cerere tip la anunțul de afiliere),

Copia contractului de furnizare de servicii medicale încheiat cu CJAS;

Copia, conform cu originalul, a autorizației sanitare de funcționare, în vigoare, cu anexele din care să rezulte că există în structura proprie cabinete de specialitate OG și laborator de analize medicale în domeniul citologiei crvicale,

Dovada organizării reţelei de screening, constituită din următoarele structuri:

Centre de informare şi consiliere a femeilor privind măsurile de prevenire a cancerului de col uterin şi de mobilizare a populaţiei eligibile pentru testare Babeş-Papanicolaou;

Centre de recoltare a materialului celular cervical;

Laboratoare de analize medicale în domeniul citologiei cervicale;

Lista personalului medical care asigură furnizarea de servicii medicale

Fișa de consimțămînt GDPR,

Declarație privind evitarea dublei finanțări (servicii medicale de prevenire, depistare precoce diagnostic și direcționare către tratament al pacienților vor fi decontate dintr-o singura sursă de finanțare, din Bugetul Proiectului în baza contractului încheiat cu beneficiarul, respectiv serviciile medicale nu vor fi decontate și de către Casa de Asigurări de Sănătate cu care unitatea sanitară se află în contract sau din alte surse de finanțare),

Citeste si:  Spitalul de Urgență Târgu Mureș angajează 30 de infirmieri și brancardieri

Dovada încadrării personalului medical care deține documente ce atestă formarea profesională în domeniul recoltării materialului celular cervical pentru testare citologică și/sau HPV (cel puţin un medic de specialitate anatomie patologică cu experienţă minimă de 5 ani şi peste 2000 de frotiuri examinate în ultimii 2 ani).

Serviciile medicale de prevenţie, depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin care urmează a fi efectuate de către Reţelele de screening sunt următoarele:

Informare şi consiliere;

Recoltarea materialului celular cervical: recoltare Babeș-Papanicolaou și interpretare, recoltare HPV.

Unităţile sanitare pot transmite dosarele fie prin poştă/curier, fie prin email la adresa pocu.screening@gmail.com.

Toate informaţiile privind procedura de afiliere a reţelelor de screening în vederea implementării proiectului “Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru”, pot fi accesate pe site-ul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

“Invit toate unităţile sanitare din regiunea Centru, care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate din procedura de afiliere, să-şi depună candidatura, în vederea implementării acestui proiect important prin care putem oferi populaţiei feminine din regiunea Centru servicii de screening prin finanțare europeană nerambusabilă”, a declarat șef lucrări dr. Cosmina Uzun, manager de proiect.

Proiectul „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” are ca obiectiv creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate si servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening) diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin pentru 170.200 de femei din regiunea Centru, dintre care minim 50% aparțin grupurilor vulnerabile.

Citeste si:  Mureș: Campanie de depistare precoce a cancerului de piele

(Redacția)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Inovația în Sănătate, în atenția deputatului Corneliu Florin Buicu

Deputatul social-democrat Corneliu Florin Buicu, care deține și funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate …