Tensiuni la Kaliningrad Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 222 Vizualizări

Tensiuni la Kaliningrad

Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a cerut UE şi în special NATO să nu alimenteze tensiunile prin blocada parţială asupra enclavei Kaliningrad, în timp ce Comisia Europeană a apreciat că nu este vorba despre o blocadă, ci despre inspecţii ”specifice” şi ”proporţionale” efectuate de Lituania, care nu mai permite tranzitul pe teritoriul său a unor mărfuri supuse sancţiunilor europene adoptate împotriva Rusiei după agresiunea acesteia împotriva Ucrainei.

”Aş dori să atenţionez membrii NATO şi politicienii din UE în faţa acestor retorici periculoase cu privire la conflict”, a declarat diplomatul rus, răspunzând unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, care a asigurat că dacă va fi nevoie NATO ar putea pune în aplicare în Lituania articolul 5 din tratatul Alianţei.

”Un atac împotriva unui membru (al NATO) ar constitui un atac împotriva tuturor”, aşa cum este menţionat în respectivul articol, a amintit reprezentantul diplomaţiei americane.

”Din nefericire, în Occident există forţe cu multă influenţă şi cu acces la putere care fac tot posibilul pentru a continua să alimenteze tensiunile cu Rusia. Este un lucru alarmant”, a remarcat vice-ministrul rus de externe.

”Noi ne asumăm toate circumstanţele cu un grad extrem de responsabilitate”, a mai spus Riabkov, insistând că prioritatea Rusiei este de a ”evita un conflict direct între puterile nucleare”.

”Ne garantăm interesele noastre, vor exista măsuri de răspuns care acum sunt în proces de evaluare”, a menţionat el, după ce purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova declarase că răspunsul Moscovei faţă de restricţiile impuse de Lituania tranzitului către Kaliningrad ”nu va avea caracter diplomatic, ci practic”.

EFE

( www.agerpres.ro )

Foto: www.wall-street.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE