Daniel Oltean, despre cum profesiile au dat naștere unui om ce caută adevărul și dreptatea

„Adevărul nu se confundă întotdeauna cu dreptatea”

În cadrul evenimentului TEDxCornișa, pe scena Casei de Cultură „Mihai Eminescu” din Târgu Mureș s-a remarcat printre cei 15 speakeri și Daniel Oltean. Absolvent al Facultatății de Drept, acesta și-a început cariera de procuror, profesie urmată timp de 25 de ani. Dar pentru că drumul profesiei alese l-a determinat să caute mai profund și să-și dorească mai mult, acesta a simțit nevoia să-și răscolească latura artistică și curiozitatea l-a îndemnat să se îndrepte înspre lumea teatrului. Ca urmare, în 2012 a început studiile de teatrologie la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, iar în 2015 s-a înscris la Masteratul de Scriere Dramatică, coordonat de dramaturgul Alina Nelega. Datorită faptului că a știut cum să îmbine studiile cu talentul, în 2018, piesa “50 de secunde” a lui Daniel Oltean a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 2017. În decembrie 2018, piesa a fost montată la Teatrul Național ”I.L. Caragiale” din București în regia lui Eugen Gyemant.

Cariera în spațiul juridic, cât și cea în spațiul teatrologic, sau probabil echilibrul pe care l-a găsit între cele două l-au îndemnat pe Daniel Oltean să cugete la dreptate, la adevăr, la dreptatea din adevăr…

„De mai mult timp îmi tot curge un text, o propoziție. „Adevărul nu se confundă întotdeauna cu dreptatea”. Îl vedeți, e un moto al revistei „Dilema veche”, îl găsiți acolo. Ca procuror și ca dramaturg am găsit un spațiu comun la un moment dat, în care adevărul și dreptatea nu trebuie să se confunde, ele trebuie să coexiste și cumva există un moment extrem de important, momentul în care cele două își găsesc sensul comun și atunci o viața capătă un sens și arta capătă un sens și justiția capătă un sens. M-am tot gândit ce vrea să spună autorul, ce vrea să spună cu acest lucru „Adevărul nu se confundă întotdeauna cu dreptatea”? Cea mai încărcată perioadă din cariera mea de procuror a fost cea în care am lucrat la omoruri. Au fost 10 ani în care am lucrat ca procuror criminalist, adică am anchetat cazuri de omor. Evident, omorul este până la urmă cea mai gravă infracțiune, pentru că nu e așa, viața nu poate fi, din câte știm noi, recuperată. Și desigur, tensiunea e teribilă în asemenea anchete, pentru că miza este foarte mare atât pentru tine ca anchetator, în ideea de a nu lăsa în libertate o persoană care e un potențial pericol pentru ceilalți, din moment ce ar fi ucis pe cineva. Da, infracțiunea de omor este cea mai gravă, numai că am constatat și evident că există și acolo anumite grade în care poți vorbi despre crimă. Sigur, poți, ca procuror, să iei pur și simplu fapta ca atare și să aplici legea. Și atunci adevărul se confundă cu dreptatea. Dar la un moment dat poate simți nevoia să vezi dincolo de faptele reale, dincolo de acel adevăr și să vezi unde se află dreptatea. Mi-am pus întrebări morale, dileme morale…”, a punctat Daniel Oltean pe scena evenimentului TEDxCornișa.

Cazul care l-a marcat

„Au fost mai multe cazuri, dar a fost unul care m-a marcat teribil. O femeie care într-un gest absolut spontan și sub un impuls extrem de puternic a împlântat cuțitul în pieptul soțului și l-a nimerit foarte bine, în sensul că l-a nimerit în inimă. Omul a murit. Din primele date luate de la fața locului, am aflat că această femeie, căsătorită cu bărbatul ucis, de 20 și de ani era bătută aproape zilnic de acest bărbat. Era acuzată în diverse feluri. Femeia încerca să meargă la poliție, apoi își retrăgea plângerile… A avut o viață cumplită cu acest om și într-o zi l-a ucis. Repet, nu l-a ucis premeditat. Femeia curăța ceapă, el a venit din nou să-i spună nu știu ce, s-a temut că va fi bătută probabil, s-a ridicat și dintr-un impuls simplu și cu o singură mișcare, l-a ucis. La prima vedere nu părea să fie vorba de o legitimă apărare, pentru că date fiind exact împrejurările luate de la fața locului, nu puteam să considerăm în mod rapid și direct că e legitimă apărare. Am stat câteva ore acolo discutând și cu colegii din echipa de la poliție și cu medicul legist și într-un final, poate puțin exagerând probele pe care le aveam, am considerat că nu se impune arestarea. Am considerat că ne-am aflat într-o stare de legitimă apărare și cumva asta a fost soluția la final. Problema este dacă din punct de vedere juridic am acționat corect pentru aflarea adevărului sau dacă am încercat să vedem unde este dreptatea și care este adevărul”, a povestit procurorul.

Unde începe teatrul?

„După câțiva ani, pentru că simțeam nevoia, fiind cu profesia asta care este foarte grea, mai ales atunci când încerci să faci și dreptate, nu doar să cauți adevărul, am simțit nevoia să ies puțin din spațiul acesta juridic sau mă rog, să mi-l înconjur și de altceva, astfel încât m-am îndreptat puțin către teatru, care era vechea mea pasiune din copilărie, când îmi doream să devin actor. Dar nu m-am dus pe actorie, nu prea mai aveam vârsta neapărat. Așa că m-am dus spre partea în care poți să stai să scrii singur undeva, pentru că am simțit cumva că trebuie să spun lucrurile astea pe care le-am trăit ca procuror și zona asta a teatrului mi se părea cea mai apropiată felului în care poți să spui ce se întâmplă în interiorul unui sistem, atât din punct de vedere juridic cât și din punct de vedere emoțional. Și atunci am făcut un masterat de scriere dramatică. Am început chiar cu o licență de teatrologie de 3 ani apoi cu un masterat de scriere dramatică, pentru a găsi cumva modalitățile, pentru că a scrie teatru este foarte greu. Pare la prima vedere simplu, spui dialoguri, oamenii vorbesc, poți să iei din realitate, dar… E cumplit să spui teatru, e cumplit, pentru că trebuie să și funcționeze pe scenă, nu numai la lectură”, a explicat dramaturgul.

De la un scurt dialog… la premiul UNITER                                                          

Cazurile pe care le ancheta adesea ca procuror, îl puneau pe gânduri, îl făceau să vadă dincolo de ceea ce avea chiar în fața ochilor. A început astefel să-și scrie scurte dialoguri după întâlnirile cu persoanele cercetate de omor, iar unul dintre aceste scurte scrieri avea să devină mai târziu nu doar lucrarea pentru proba practică a finalizării masteratului, ci și piesa care i-a adus lui Daniel Oltean, premiul UNITER.

„Am început să vorbesc singur, ceea ce era explicabil după deja atâția ani de când lucram la omoruri. Și într-o seară venind de la un omor, de la o situație iarăși extrem de tensionată, un tânăr care și-a ucis mama, aparent fără niciun motiv. Și după ce l-am audiat ore întregi în care el spunea că nu-și amintește ce a făcut, am scris câteva rânduri, câteva dialoguri, de fapt un dialog între un anchetator care cumva părea că sunt eu și un criminal care era poate el, acel băiat, dar cumva erau mai mulți care începuseră să se adune în mintea mea. Acel dialog avea o pagină și ceva, n-avea nici cap, nici coadă, erau cumva, doar cuvinte”, a povestit Daniel Oltean.

Omul, între teatru și justiție

„O scenă extrem extrem de interesantă este cea care se petrece în spațiul juridic, pentru că acolo există personaje, acolo există situații, acolo există răsturnări de situație și uneori deznodământ, ceea ce dă un sens atât profesiei tale de magistrat, dar te poate trimite și în alte zone, cum ar fi cele artistice”, a mai adăugat spre final, procurorul și dramaturgul, Daniel Oltean. Activitatățile din viața reală l-au determinat să-și caute și alte interpretări, alte modalități de a-și exprima personalitatea. Le-a găsit și astfel, Daniel Oltean este chiar puntea dintre raționalitatea exprimată prin justiție și emoția regăsită în orice suflet de artist.

Ioana MĂRGINEAN