Condamnări în cazul unui furt celebru Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 507 Vizualizări

Condamnări în cazul unui furt celebru

Opt bărbaţi au fost condamnaţi la Paris la pedepse de până la doi ani de închisoare cu executare după ce au furat şi au transportat în Italia o uşă a sălii de concerte Bataclan din Paris, decorată cu o operă de artă realizată de Banksy sub forma unui omagiu adus victimelor atacurilor teroriste din 13 noiembrie 2015, informează AFP.

Unul dintre cei trei bărbaţi cu vârste de circa 30 de ani din grupul celor opt inculpaţi a recunoscut furtul, comis în noaptea de 25 spre 26 ianuarie 2019, fiind condamnat la patru ani de închisoare, din care doi ani cu executare. Ceilalţi doi au primit câte trei ani de închisoare, din care 18 luni cu executare.

Contrar rechizitoriului întocmit de Ministerul Public, care ceruse menţinerea sau întoarcerea lor imediată în detenţie, acuzaţii vor executa partea de închisoare cu executare în regim de arest la domiciliu şi vor fi monitorizaţi cu ajutorul unor brăţări electronice.

Cei trei bărbaţi de 30 de ani au evocat o operaţiune alimentată de lăcomie, dată fiind cota uriaşă a lui Banksy pe piaţa operelor de artă, şi au recunoscut totodată că nu s-au gândit la „simbolistica” artistului britanic. Unul dintre inculpaţi a spus că a fost „ameninţat” şi obligat să participe la acel furt.

Un alt deţinut, de 41 de ani, devenit milionar după ce a câştigat la loterie şi mare amator de street-art, a fost condamnat la trei ani de închisoare, din care 20 de luni cu executare. El îşi va ispăşi pedeapsa tot în regim de arest la domiciliu, urmând să fie monitorizat cu ajutorul unei brăţări electronice.

AFP

( www.agerpres.ro )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE