Ioan Grama, un maestru al expresiei plastice eroice

Grupul statuar,,Şcoala Ardelenă” operă a sculptorului Ioan Grama este una dintre cele mai importante ansambluri monumentale din Transilvania.

Este o lucrare de anvergură care pune foarte complexe probleme plastice și estetice, simbolice, culturale și istorice. Ea comemorează ,,Şcoala Ardeleană”, mișcarea de emancipare politico-socială a românilor din Transilvania, perioada iluminismului român și asimilarea ideilor istorice din perspectiva valorilor latiniste europene ale epocii. 

Cele patru personaje plastice alături de cele două coloane din fundal, sunt organizate plastic pe trei planuri compoziționale. Primele două cuprind personajele istorice Ioan Budai-Deleanu, Petru Maior, Gheorghe Şincai și Samuil Micu Clain, iar ultimul plan cuprinde cele două coloane și sugestia arcului roman, care ȋnchid ȋn spate compoziția plastică. Fragmentele de arc dau senzația de apropiere spațială, de dorința de unitate, de apropiere devenind un simbol de premoniție istorică, căci tendința lor de apropiere ȋn final s-a realizat istoric. Această poartă ȋn devenire simbolizează ideea de unitate și unire națională a unor spații initial desfăcute și care au tendința de unire și alcătuire a unui arc simbolic, de legătură ȋntre trecut și viitor, de tendință a consolidării unei identități naționale. 

Ceea ce caracterizează ȋnsă valoarea plastică deosebită a modelajului formelor ce compun lucrarea, este ȋn primul rând o alcătuire artistică armonioasă, de elemente plastice modelate cu mare măiestrie și ,,ȋnțelepciune plastică”.

Astfel suprafețele largi sunt modelate convențional, ȋn planuri mari tocmai pentru a pune ȋn valoare gestuală mâinile celor patru personaje și fizionomia lor. Mâna dreaptă a personajului principal de la stânga la dreapta (Ioan Budai-Deleanu) este ȋndoită din cot ȋnspre celelalte personaje, ȋn primul rând ȋnspre ultimul personaj (Samuil Micu), a cărui mână stângă, de data aceasta, ȋn același mod, se ȋntoarce gestual spre centrul compoziției.

Mâna stângă a primului personaj este coborâtă sub greutatea cărții de care tocmai s-a lăsat influențat și ȋn consecință, portretul personajului e meditativ, melancolic, cu o ȋncordare gravă a expresiei până la ȋngrijorare. 

Al doilea personaj (Petru Maior), plasat aproape de centrul compoziției, are mâna dreaptă ȋmpietrită ȋntr-un gest hieratic ȋn timp ce cu mâna stângă, ridică spre piept, parcă aceeași carte afișată de primul personaj. 

Al treilea personaj (Gheorghe Şincai) tronează cu mâinile ȋmpreunate și capul ȋntr-o atitudine demnă, plină de ȋncredere și speranță. Este chipul certitudinii că idealul propus se va realiza. 

Ultimul personaj, de la stânga la dreapta (Samuil Micu Clain), abordează gestul aproape patetic al ideologului sau preotului care demonstrează că opera va fi ȋnfăptuită și este ȋnchinată viitorului și cerului de deasupra (mâna dreaptă ȋndreptată ȋn sus ȋn semn de ridicare și ȋnălțare, ca un ȋndemn de unire spre cele două coloane și fragmentele de arc). 

Ȋn timp ce compoziția e tratată ȋn stil neoclasic, rezolvările plastice ale suprafeței și libertatea tușelor largi de eboșar, frizează modernismul și post-modernismul. 

Artistul este preocupat ȋn primul rând de valoarea plastic a detalilului, de arhitectura formei și mai puțin de impresia de naturalism fotografic a portretelor. 

Ochii personajelor nu sunt abordate plastic ca și cum ar fi organe anatomice ale văzului ci ca un ansamblu contruit din forme arhitecturale (bolți – pleoape – sfere și elemente geometrice, forme convexe și concave) exprimate ȋn frumusețea și grația lor geometrică sau organică, ȋn primul rând, și numai ȋn plan secund o alcătuire anatomică. 

Portretele și mâinile au forme armonioase, expresive care dezvăluie ȋn artistul Ioan Grama, un maestru al expresiei plastice eroice și un condensator al emoției privitorului ȋn direcția voită de autor. 

Semnificativă este și originalitatea cu care artistul face legătura ȋntre forme, arta cu care rezolvă trecerea ȋntre planurile suprafeței sculpturale fie ele pe suprafața mâinilor sau a fețelor, fie pe construirea și compoziția draperiilor grele și ample care subliniază gravitatea și importanța scenelor reprezentate ȋn acest spațiu scenic a formelor sculpturale. Astfel valoarea acestui ansamblu statuar, e ȋn primul rând artistică și face cinste artei plastice monumentale românești, iar apoi ȋn plan secundar e dedicată comemorării acestor personalități istorice de seamă. 

Ceea ce reușește pe deplin artisul plastic Ioan Grama este atmosfera de sobrietate, de emoție reținută ȋntr-o recuzită scenică aproape teatrală, dar plină de simboluri, de mobilizare a imaginarului, de o dinamică secundară și ascunsă a eului, care provoacă emoție autentică și plăcere estetică privitorului.

Astfel, Ansamblul Sculptural ,,Şcoala Ardeleană” realizat ȋn bronz ȋncoronează opera deja foarte cunoscută a sculptorului Ioan Grama și ȋl plasează printre cei mai de seamă autori de artă monumentală din Transilvania.

Fiu al acestor locuri legendare de pe Valea Mureșului, sculptorul exprimă cu profunzime și sinceritate, la cote artistice desăvârșite valorile morale, ideale, identitare și estetice ale acestor minunate locuri.

Dr. Ioan MARCHIȘ