”Podul integrează comunitatea de peste ape”, la Chibed Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 133 Vizualizări

”Podul integrează comunitatea de peste ape”, la Chibed

Conducerea Primăriei comunei Chibed a anunțat, recent, prin intermediul unui comunicat de presă, lansarea proiectului ”Podul integrează comunitatea de peste ape”, inițiativă care beneficiază de un grant în valoare de 21.950 de euro oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare Locală.

Potrivit documentului, obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea gradului de desegregare în zona marginalizată Sűrű, prin reabilitarea podului care leagă zona marginalizată de restul comunității.

”Obiectivul specific al proiectului este creșterea capacității operaționale și financiare a Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Chibed de a obține finanțări pentru implementarea măsurilor prevăzute în strategiile și planurile locale de dezvoltare, respectiv implementarea principiului egalității de șanse și asigurarea condițiilor egale de acces la serviciile de bază pentru persoanele aparținând grupurilor vulnerabile”, a informat conducerea Primăriei comunei Chibed.

Conform aceleiași surse, proiectul a demarat la data de 1 mai 2022, este preconizat să fie finalizat la data de 31 decembrie 2022 și este coordonat de către Szilveszter László, viceprimar al comunei Chibed.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE