Home / Stiri din vecinatatea Romaniei / Două nave de război canadiene în Marea Baltică

Două nave de război canadiene în Marea Baltică

Distribuie

Canada a trimis două nave de război în Marea Baltică şi în Atlanticul de Nord şi care s-au alăturat celor două fregate aflate deja în regiune pentru a întări flancul estic al NATO ca răspuns la invazia rusă a Ucrainei.

Navele HMC Kingston şi Summerside vor fi desfăşurate timp de patru luni în cadrul unor ”măsuri de descurajare în Europa Centrală şi de Est”, lansate după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, a anunţat Marina canadiană într-un comunicat.

În octombrie, navele vor participa la exerciţii subacvatice de îndepărtare a minelor şi vor menţine un ”nivel ridicat de pregătire” care le va permite ”să răspundă rapid şi eficient în sprijinul oricărei operaţiuni NATO”, a precizat sursa citată.

HMCS Halifax şi Montreal urmează să revină în iulie de la operaţiunea ”Reassurance”, care vizează să descurajeze Rusia în orice intervenţie în ţările Europei Centrale şi de Est şi care este cea mai amplă din punct de vedere al efectivelor condusă de Canada în Europa în ultimul deceniu.

AFP

( www.agerpres.ro )

Foto: www.realitatea.net


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Preparat culinar interzis de Regele Charles

Distribuie Organizaţia pentru drepturile animalelor Peta a anunţat că a primit o scrisoare care confirmă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.