61 de posturi scoase la concurs, din sursă externă, la Poliția Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 8101 Vizualizări

61 de posturi scoase la concurs, din sursă externă, la Poliția Mureș

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș scoate la concurs 61 de posturi de agenți și ofițeri de poliție, precum și de personal contractual, prin încadrare directă, din sursă externă. 

Înscrierile au loc în perioada 29 iunie – 12 iulie, inclusiv în zilele nelucrătoare, iar dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la finele acestei perioade, ulterior, nemaiputând fi depuse documente. 

”Dintre cele 61 de locuri scoase la concurs, 2 dintre ele sunt de ofițer de poliție la Serviciul de Investigare a  Criminalității Economice, 1 de agent poliție scos la Serviciul Logistic, 2 de personal contractual la Serviciul Logistic, 1 de ofițer de poliție la Serviciul Criminalistic, 1 de agent de poliție la Serviciul Financiar, 6 pentru agenți de poliție la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (pirotehnist) 1 de agent de poliție la Serviciul de Resurse Umane, 3 pentru agenți de poliție la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, 1 de personal contractual la Serviciul Rutier, 2 pentru agenți de politie la rutieră și un loc de ofițer (electronist) la Serviciul de Ordine Publică”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

De asemenea, sunt scoase la concurs 23 de locuri pentru agenți de poliție la ordine publică, în mediul rural și 17 în mediul urban.

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc publicate pe site-ul oficial al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, secțiunea Carieră – Sursă externă 2022 https://ms.politiaromana.ro/ro/cariera/sursa-externa-2022

”În perioada 8 – 29 august 2022 se va desfășura proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice, respectiv proba practică, în funcție de posturile pentru care se candidează, dacă este prevăzută o astfel de probă. La data de 3 septembrie 2022, va fi desfășurată proba scrisă, constând intr-un test grilă. Posturile de personal contractul vor fi scoase la concurs, în perioada următoare, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 286 din 23 martie 2011, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice”, a mai informat sursa citată.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE