INTERVIU: Ștefan Neagu, un romantic pierdut în contemporaneitate

Lui Ștefan Neagu îi e greu să se descrie. Spune că ar fi „cumplit de părtinitor”, dar eu aș spune că uneori e bine să fim așa… Dar pentru a contura, totuși, o imagine, Ștefan Neagu poate fi descris prin dubla perspectivă, aceea de medic stomatolog și fotograf, un om activ în căutarea calmului. A finalizat cursurile  Facultatății de Medicină Dentară în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”, iar mai apoi a urmat cursurile de fotografie organizate Institutul de fotografie din New York și a reușit să obțină numeroase premii în competiții naționale și internaționale de fotografie.

 A ales să își lanseze al doilea album de fotografie „Transsubstantia” la Târgu Mureș, la îndemnul prietenului Horațiu Cristea care i-a pus la dispoziție prin Asociația Wine And Art Social Club Târgu Mureș  un cadru perfect de desfășurare la Winekooltur, unde la un pahar cu vin oamenii au discutat despre fotografie și frumos. 

Despre frumos, am discutat și noi cu Ștefan Neagu. Frumosul, acest termen care a fost atribuit dintotdeauna lucrurilor care creează plăcere prin perceperea lor cu ajutorul simțurilor, este surprins într-un mod inedit de fotograful Ștefan Neagu, acesta realizând asocieri imagistice cu însăși natura și prin natura corpului uman, gol și totuși plin de însemnătate.

Reporter: Ce te-a făcut să urmezi școala de fotografie?

Ștefan Neagu: Cred că am simțit nevoia unei organizări a informațiilor “ciupite”din diverse surse (cărți, reviste, internet). Am căutat să-mi așez toate aceste informații în “sertărașe” pe care să le pot deschide la nevoie. Cum timpul și distanța reprezentau o problemă, am găsit varianta studiului la New York Institute of Photography, o școală la distanță care nu mă presa cu “deadline”-uri. Ei preconizau că studiul ar dura cam trei ani. Pentru că pasiunea era mare, am terminat scoala într-un an. Ca Făt Frumos. Nu aș putea spune că am fost un copil talentat, nu am talent la desen și am făcut ore suplimentare la caligrafie, atât de urât scriam. Urât, dar ordonat. M-am întâlnit însă de mic cu tot ceea ce înseamnă pictură, sculptură, fotografie, muzică, deoarece ai mei au fost mari iubitori de artă. Am studiat un timp pianul, am învățat singur să cânt la chitară, iar fotografie am făcut încă din copilărie, tatăl meu fiind de asemenea un fotograf amator pasionat. Un mic aparat rusesc foloseam și eu, mai mult sau mai puțin conștient de actul în sine. Mă fascina mult partea de “magie”, când apărea fotografia pe hârtia scufundată în revelator. “Momentul decisiv” cred că a fost în clipa în care Cristina Ciocea, în acea vreme redactor la o revista de fotografie, a considerat oportună publicarea unei imagini realizată de mine în revistă. Cred că a fost momentul când m-am luat și eu mai în serios, iată că cineva din domeniu considera că aș avea ceva de spus prin fotografie. 

Dacă vă întrebați ce au în comun stomatologia și fotografia, aflați că liantul este viziunea. Ștefan spune că „pentru a le face cum trebuie, necesită o oarecare viziune. Să previzualizezi ce urmează să realizezi, în primul rând. Și să urmărești să obții echilibrul, armonia ansamblului, prin soluția optimă”.

Rep.: Care e fotografia perfectă?

Ș.N.: Nu știu, încă nu am reușit. Îmi place să cred că o fotografie perfectă e undeva acolo, că fac un efort să mă apropii de ea, însă nu știu dacă aș vrea să pot pune degetul spunând „aceasta este o fotografie perfectă!” Să fie, oare, teama de autosuficiență? Nu știu…probabil. 

Nudul apare în Grecia antică, în secolul al VII-lea, sub formă de statui și statuete asociate cu închinarea (statuile sau figurinele Afroditei în special), ca ofrande votive la adăpostul unui sanctuar, în fața marilor sanctuare sau pentru a indica un mormânt al aristocrației. Încă din Antichitate, permanența acestui motiv, nudul , a fost unul dintre elementele centrale ale culturii occidentale. Numeroși artiști au ales această formă de artă de-a lungul timpului, Ștefan fiind unul dintre ei.

Rep.:De ce nuduri și ce înseamnă un corp fotogenic? Ce trebuie să aibă un corp pentru a putea fi fotografiat?

Ș.N.: Datorită frumuseții trupului. Pe nedrept transformată într-un subiect tabu, nuditatea e parte din noi, oricâte cojoace ne-am pune pe spinare. Acceptarea propriei nudități în primul rând și tolerarea micilor imperfecțiuni încă reprezintă în mare măsură  o problemă, de unde și explozia manoperelor de chirurgie remodelatoare – și nu mă refer la cea de necesitate, ci la cea de tip “moft”… Dar intrăm într-o zonă sensibilă și nu e cazul… Cum am mai spus cu alte ocazii, fotografia nud spune mai multe despre autor decât despre modelul fotografiat. Mă interesează mai mult caracterul sugestiv decât cel descriptiv, unul din motivele pentru care prefer fotografia alb-negru…Ce înseamnă un corp fotogenic? Ce este fotogenia? Ceva ce, transformat din tri- în bidimensional, relevă armonie. Îmi place geometria formelor și caut eleganța liniilor într-un cadru dat. Frumusețea este un termen atât de subiectiv! Frumusețea, pentru mine cel puțin, înseamnă proporții armonioase, echilibrate. Frumusețea este ceva care face ca între un inspir și un expir să se strecoare o pauză.

Rep.: Ce anume din natură te inspiră în fotografie?

Ș.N.: Totul, cred. Trebuie doar să am ochii larg deschiși și mintea ca un burete. Sunt multe subiecte în jurul nostru, la îndemână, detalii pe care, din grabă și superficialitate, riscăm să le pierdem. Cred că puțină răbdare, un mic răgaz pentru a le înțelege, ar fi suficiente pentru a le “absorbi”. Nu cred cu naivitate că ajung să înțeleg profunzimea lucrurilor, însă evit pe cât pot să tratez cu superficialitate tot ce mă înconjoară. 

În Albumul foto Transsustantia, fotograful realizează o pârghie între ceea ce natura a creat și ceea ce omul prin calitățile sale artistice a speculat și transformat în artă.

Rep.: Este Transsubstantia echilibrul între frumosul natural și frumosul artificial, între natură și ceea ce omul realizează cu abilitățile lui?

Ș.N.: Iată un punct de vedere perfect plauzibil, o interpretare pertinentă a sensului albumului. La o întrebare atât de frumoasă mă tem că răspunsul meu ar necesita un real efort pentru a se ridica la nivelul așteptărilor.

Cartea are un puternic caracter ludic, conținând imagini selectate din registre uneori total diferite, care la prima vedere pot părea așezate “cu furca”.  Jocul pe care îl propun este vizualizarea perechilor de imagini cu mintea și sufletul complet descoperite, vulnerabile. Doar trecând peste preconcepții, peste ceea ce „știm deja”, este posibil ca privitorii să găsească noi valențe, noi interpretări. Este o provocare propusă celui care analizează, atent, suită de imagini. Mi-am propus astfel să încerc să depășesc caracterul “material”, descriptiv al fotografiilor. Ca într-un dialog în care întrebarea “ce se află dincolo de o imagine frumoasă?” să răsune în ecou.

În „lumea mea”,  prefer să rămân romantic.

Era digitală a creat o lume aparte a fotografiei prin tehnologii noi care servesc creatorilor de imagine și le pune la dispoziție o sumedenie de oportunități pentru realizarea acestora, însă există artiști care încă aleg filmul pentru a surprinde imagini. Unul dintre ei este Ștefan.

Rep.: Ce distruge fotografia digitală în imagine și de ce este atât de important pentru tine să fotografiezi pe film?

Ș.N.: Fotografia digitală nu cred să distrugă ceva, sau cel puțin nu îi pot atribui vreun aspect cu caracter distructiv. Este doar o altă formă de exprimare vizuală. Aș spune chiar că, cel puțin din punctul de vedere al rentabilității, are numai calități. Pierderile și consumul sunt minimale, rezultatul e imediat, controlabil și permisiv.  Pragmatic privind, trebuie să nu fii sănătos la cap să nu îi apreciezi beneficiile. De asemenea, sunt genuri de fotografie unde aceste calități chiar fac diferența. Fotografia pe film a fost o alegere.  În urmă cu cinci-șase ani ajunsesem în punctul în care totul devenise mult prea facil. Îmi lipsea acea interacțiune, acea solicitare care să mă provoace. Tocmai de aceea am ales să fotografiez cu aparate mecanice cu comenzi complet manuale, unelte care să reproducă exact ceea ce le spun eu să facă, cu tot cu reușite, cu tot cu erori. Este vorba de conectarea la ceea ce se întâmplă în momentul declanșării. Așa cum îmi place să numesc cele trei „C”-uri ale fotografiei: actul fotografierii trebuie să fie conștient, coerent și concis.  În plus, este  prelungirea emoției din momentul realizării fotografiei până la developare și în final vizualizarea rezultatului. Este acel eustres care cred că îmi priește. Da, se poate lucra în același mod și cu aparatul digital, nu? Poți să te arunci  în ape învolburate și cu o vestă de salvare, pentru orice eventualitate, nu? Vrei sa te chinui, poți folosi un aparat digital respectând principiile de mai sus, adaptate bineînțeles la conjunctura digitală. Și totuși mai este ceva: caracterul organic, tangibil, faptul ca atingi negativul, este ceva real, palpabil , concret. Da, poate sunt prea romantic pentru viteza cu care evoluează lucrurile în jur. 

Mălina MORARU