VIDEOREPORTAJ: Jérôme France, locul 1 la Super Rally Târgu Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 278 Vizualizări

VIDEOREPORTAJ: Jérôme France, locul 1 la Super Rally Târgu Mureș

La Târgu Mureș, etapa a doua a Campionatului Național de Super Rally a fost anul acesta umbrită de ieșirea în decor a îndrăgitului pilot Mihai Leu, incidentul soldându-se cu rănirea ușoară a doi minori.

Competiția a fost încărcată cu emoții și adrenalină, cât și cu spiritul competitiv al piloților, iar finalul i-a încununat pe câștigători cu trofee și o ”bătaie cu șampanie.”

Exemplu pentru cei mici

Competiția a avut loc sâmbătă, 2 iulie, în centrul municipiului Târgu Mureș, și a fost câștigată și anul acesta, la fel ca și în 2021, de pilotul francez Jérôme France. Acesta a concurat cu un Nova Proto NP 03 și a terminat doar o manșă de concurs din cauza ieșirii în decor a lui Mihai Leu. Timpul pe care l-a înregistrat a fost de 3:22,851. Locul II al clasamentului clasamentul general a fost adjudecat de Costel Cășuneanu, care a scos un timp de 3:32,233 cu o Skoda Fabia RS. Mihai Leu a reușit să se claseze pe locul al III-lea, fiind cronometrat cu 3:32,248, cu un prototip Radical SR8.

„Sunt foarte fericit fiindcă am câștigat, evident, dar dincolo de asta a fost o zi foarte calduroasă și sub cască, și în jur. Un public foarte numeros și foarte pasionat aici. E unul din locurile unde avem cât mai mulți pasionați legați de acest sport și se vede”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Jérôme France.

Pilotul francez a mai specificat că secretul reușitelor din punctul său de vedere este munca, iar tocmai din acest motiv a anunțat că pregătește ceva deosebit pentru anul viitor, dorind să urmeze un curs din Statele Unite ale Americii, pentru a se perfecționa și a evolua.

„Trebuie să fii un model pentru copiii în general, să fii deschis, să fii primitor. Eu sunt exigent cu mine și atunci ei sunt exigenți și cu ei, dar toate acestea într-o atmosferă frumoasă pentru că trebuie să ne distrăm în ceea ce facem și să le facem cu drag”, a mai specificat câștigătorul Super Rally Târgu Mureș.

Ioana MĂRGINEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE