Va susţine pentru prima dată un concert Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 127 Vizualizări

Va susţine pentru prima dată un concert

„Să cânţi acolo unde au cântat atât de mulţi muzicieni mari este entuziasmant”, a declarat Paul Anka, care va susţine pentru prima dată, la vârsta de 80 de ani, un concert la Jazz a Juan, un renumit festival de jazz din sudul Franţei, al cărui program din 2022 include şi reprezentaţii ale altor artişti prestigioşi, precum George Benson, Herbie Hancock şi Gilberto Gil, informează AFP.


„Am o relaţie foarte îndelungată cu Franţa, cu francezii şi cu muzica lor. Să cânt, în sfârşit, la Juan-les-Pins va fi un moment intens”, a declarat starul nord-american într-un interviu acordat pentru AFP din reşedinţa sa din Los Angeles.


„Cunosc multe festivaluri din lumea întreagă. Jazz a Juan figurează cu siguranţă în Top 3”, a adăugat Paul Anka, interpretul unor piese celebre precum „Diana” şi „Destiny” şi care, în 1969, a adaptat cântecul „Comme d’habitude” al lui Claude Francois, preluat ulterior şi de Frank Sinatra.


Originar din oraşul canadian Ottawa, Paul Anka a locuit în anii 1950 în Italia, foarte aproape de locul în care se desfăşoară acest festival, dar nu a venit „niciodată la Juan-les-Pins, nici măcar ca spectator”. El va urca în seara de 8 iulie pe scena acestui festival, în cadrul căruia au cântat de-a lungul anilor „monştri sacri” ai industriei muzicale, precum Charles Mingus, Miles Davis şi Ray Charles.


Paul Anka, prieten apropiat al unor nume mari ale cântecului francez – Charles Aznavour, Gilbert Becaud, Johnny Hallyday, Michel Legrand şi Michel Colombier -, spune că nu îşi va alege repertoriul „decât cu o săptămână înaintea concertului”.

AFP

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE