Home / Stiri din vecinatatea Romaniei / Laburișii nu vor revenirea Marii Britanii în UE

Laburișii nu vor revenirea Marii Britanii în UE

Distribuie

Liderul opoziţiei britanice, Keir Starmer, a afirmat că nu are în vedere întoarcerea Regatului Unit în Uniunea Europeană dacă partidul său va ajunge la putere.A pune în discuţie ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană ar fi „o sursă pentru mai multă diviziune”, a afirmat el într-un discurs în  care prezenta abordarea laburiştilor pentru „a face Brexit-ul să funcţioneze”.

„Sub un guvernul laburist, Regatul Unit nu se va întoarce în UE. Nu ne vom alătura pieţei unice. Nu ne vom alătura uniunii vamale”, a spus el la sediul think-tank-ului Centre for European Reform.

Mai moderat şi eurofil decât predecesorul său Jeremy Corbyn, Keir Starmer a fost timp de trei ani responsabil pentru Brexit în rândul opoziţiei, folosindu-şi expertiza juridică pentru a trage regulat la răspundere guvernul. Dacă s-a arătat odată în favoarea unui al doilea referendum, Keir Starmer pune doar rareori problema Brexit-ului pe masă de când a fost ales lider al partidului în urmă cu doi ani.

„Nu putem merge mai departe, creşte ca ţară, schimba sau recâştiga încrederea celor care şi-au pierdut credinţa în politică dacă ne concentrăm constant pe disputele din trecut”, a afirmat liderul laburist. Declaraţiile sale intervin în contextul în care 54% dintre britanici sunt de părere că ieşirea din UE a mers prost, potrivit unui sondaj recent al institutului YouGov. Pe de altă parte, 61% dintre repondenţi cred că gestionarea de către guvern a Brexit-ului este proastă.

Keir Starmer l-a mai acuzat pe premierul Boris Johnson la ITV News că „foloseşte Brexit-ul pentru a alimenta vechile diviziuni”. Guvernul conservator a prezentat un proiect de lege adoptat săptămâna trecută pentru o revizuire unilaterală a aranjamentelor vamale post-Brexit în Irlanda de Nord, considerată ilegală de Uniunea Europeană şi care lasă să planeze ameninţarea unor represalii comerciale. Acordul viza să protejeze piaţa unică europeană după Brexit, fără a provoca revenirea la o demarcaţie fizică între provincia britanică şi Republica Irlanda, membră a UE, care ar putea pune sub semnul întrebării pacea semnată în 1998 după trei decenii de violenţe sângeroase.

Dacă Labour ajunge la putere, Keir Starmer a spus că „va restabili ordinea” în protocolul nord-irlandez, acţionând ca un „negociator onest”. Partidul Laburist cunoaşte o creştere a popularităţii în acest an, într-un moment în care Boris Johnson şi conservatorii acumulează scandaluri. Potrivit sondajelor, însă, nimic nu este sigur pentru Labour, în contextul în care următoarele alegeri sunt programate pentru sfârşitul lui 2024.

AFP

( www.agerpres.ro)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Preparat culinar interzis de Regele Charles

Distribuie Organizaţia pentru drepturile animalelor Peta a anunţat că a primit o scrisoare care confirmă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.