Regizorul Paul Haggis va fi eliberat din arest la domiciliu Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 98 Vizualizări

Regizorul Paul Haggis va fi eliberat din arest la domiciliu

Un judecător italian a hotărât luni că regizorul şi scenaristul laureat al premiului Oscar, Paul Haggis, ar trebui eliberat din arest la domiciliu în timp ce autorităţile continuă investigaţiile privind acuzaţiile de viol formulate împotriva sa de o femeie, a declarat avocatul său pentru Reuters.

„Solicitarea noastră de revocare a arestului la domiciliu a fost acceptată de judecător fără alte măsuri, deci domnul Haggis este liber”, a declarat avocatul său, Michele Laforgia, adăugând că încă nu ştie dacă clientul său intenţionează să părăsească Italia.


Haggis a fost arestat pe 19 iunie după ce o britanică l-a acuzat că ar fi violat-o timp de două zile în timp ce se afla în oraşul Ostuni, din sudul Italiei, unde acesta participa la un eveniment cinematografic. Regizorul a negat acuzaţiile în timpul unei audieri iniţiale faţă în faţă cu denunţătoarea sa săptămâna trecută.


„Paul Haggis a explicat faptele şi ceea ce s-a întâmplat şi s-a declarat complet nevinovat”, le-a declarat Laforgia jurnaliştilor după audiere. Laforgia a spus că raporturile sexuale dintre clientul său şi femeie au fost „total consensuale” în cele trei zile petrecute împreună, iar aceasta nu avea semne de răni sau violenţă, după cum pretinde acuzarea.


Femeia, în vârstă de 28 de ani, a oferit o versiune foarte diferită a evenimentelor în timpul audierii, repetând acuzaţiile împotriva lui Haggis, a declarat avocatul ei, Claudio Strata. Haggis, în vârstă de 69 de ani, a scris scenariul pentru „Million Dollar Baby” şi a regizat şi scris scenariul pentru „Crash” pentru care a câştigat două premii Oscar.

Reuters

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE