Mureș: Moment în memoria academicianului Adrian Restian Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 178 Vizualizări

Mureș: Moment în memoria academicianului Adrian Restian

În cadrul primei Conferinţe Naţionale „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI” organizată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş şi Asociaţia Medicală Română, sub patronajul Academiei Române, a fost prezentat un moment în memoria profesorului doctor Adrian Restian, fost presedinte al Societăţii Academice de Medicină a Familiei (SAMF) şi membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale, care a încetat din viaţă în luna aprilie a acestui an.

„Profesor doctor Adrian Restian a fost o stea din toate punctele de vedere. Din punct de vedere ştiinţific a scris anumite cărţi care vor rămâne întotdeauna în memoria generaţiei noastre şi următoarele, prin titlurile deosebite şi prin aprofundarea extraordinară – ‘Pianistul epigenetic (sau sfârşitul medicinei aşa cum îl ştiam)’ – al genelor umane. Domnia sa a reprezentat un simbol în medicina românească şi a reprezentat un element de ridicare continuă a medicinei de familie, adică medicina din prima linie de luptă în faţa pacientului, de diagnosticare, de trimitere, de primire, de coordonare. A reuşit să ridice medicina de familie la rang universitar şi a reuşit să implementeze aceasta şi în publicaţii multiple, atât în ţară, cât şi în străinătate”, a afirmat, într-o intervenţie video, fondatorul Centrului de Excelenţă în Neurochirurgie, profesor doctor Alexandru Vlad Ciurea, profesor Emerit al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi membru de Onoare al Academiei Române.

Doctorul Alexandru Vlad Ciurea a subliniat că fostul său coleg, profesor doctor Adrian Restian, şi-a dedicat întreaga viaţă ştiinţei medicale fiind continuu preocupat de publicarea unor articole cu un impact ştiinţific extraordinar „în care nu puteam găsi şi urmări ceea ce domnia sa reuşea să adune, să scrie, să coordoneze cu o energie neobosită şi să redacteze într-un mod cu totul deosebit”.

„Domnia sa a reprezentat o ţinută medicală întotdeauna, ceea ce noi numim un aspect de bună-cuviinţă, a reprezentat un simbol în medicina românească din toate punctele de vedere, nepermiţându-şi niciodată să aibă cel mai mic cuvânt la limită despre cei din jurul său sau despre colegii domniei sale. A trecut în nefiinţă o persoană cu totul deosebită, un om cu totul deosebit, un simbol al ştiinţei româneşti, un simbol al Academiei de Ştiinţe Medicale, un simbol pentru medicina noastră. Mă întorc la fraza cumplită pe care a rostit-o Florin Piersic, în urmă cu o săptămână: ‘Doamne, de ce ne iei asemenea somităţi, asemenea doctori dintre noi? Doamne, de ce îi iei pe cei mai buni? Doamne, noi cu ce am greşit,că ne-a rămas un mare gol, o mare lipsă’. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a accentuat doctorul Alexandru Vlad Ciurea.

Prof. dr. Adrian Restian (1936-2022) spunea, în ultimele sale apariţii publice, că „medicina este artă bazată pe ştiinţă, iar ştiinţa este drumul spre credinţă”, că sănătatea se poate pierde sau păstra în funcţie de cum ne comportăm cu corpul nostru şi că „grijile pot fi combătute cu ştiinţa, medicina, iubirea, poezia, cu sufletul şi cu gândurile noastre bune”.

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş şi Asociaţia Medicală Română, sub patronajul Academiei Române, organizează, începând de miercuri până sâmbătă, prima Conferinţă Naţională „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI”, una dintre cele mai importante manifestări ştiinţifice organizate în ultimii 10 ani, la Târgu Mureş.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE