VIDEO-INTERVIU: Noutăți importante din viitorul an școlar Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2314 Vizualizări

VIDEO-INTERVIU: Noutăți importante din viitorul an școlar

Anul școlar 2022-2023 va aduce câteva elemente de noutate. Odată cu apariția noului Regulament de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP), care a apărut în Monitorul Oficial al României în data de 4 iunie, cadrele didactice, elevii și părinții vor purtea afla ce schimbări și noutăți îi așteaptă în viitorul an școlar. În privința învățământul preuniversitar din județul Mureș, inspectorul școlar general al județului Mureș, prof. drd. Sabin-Gavril Pășcan, a împărtășit într-un interviu oferit cotidianului Zi de Zi informații importante cu privire la acest subiect.

„Acest nou regulament de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar nu face altceva decât să explice noua structură a anului școlar pe care cu toții am dezbătut-o în momentul publicării ei și se cunoaște faptul că începând cu anul viitor școlar vom funcționa după o structură nouă, o structură legată de un sistem modular. Anul școlar va fi împărțit în cinci module, intersectate, bineînțeles, cu vacanțele dintre fiecare modul”, a anunțat prof. drd. Sabin-Gavril Pașcan.

Despre calificative anuale

„Bineînțeles că noul regulament de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar are câteva elemente de noutate. Unul dintre aceste elemente de noutate, așa cum ați precizat și dumneavoastră, face referire la numărul de calificative, la numărul de note, la modul în care se încheie situația școlară a elevilor, pentru că așa cum am spus adineauri, toate acestea vin să dezvolte modalitatea în care unitățile de învățământ, conducerile unităților de învățământ trebuie să gândească, bineînțeles și profesorii, această organizare într-un sistem modular. Așadar, elevii din ciclul primar vor fi notați cu calificative ”Insuficient”, „Suficient” „Bine” și „Foarte bine”. Elevii din ciclu gimnazial inferior, gimnazial superior, din învățământul liceal oficial vor primi note de la 1 la 10, iar aceste note, de această dată vor fi gândite într-un sistem modular. Asta înseamnă că la finalul fiecărui modul, fiecare elev trebuie să aibă cel puțin două calificative sau două note. Trebuie să se țină cont de faptul că este nevoie de cel puțin o notă și un calificativ la un număr de 25 de ore, de asemenea la finalul anului școlar trebuie să avem cu cel puțin 3 note sau calificative mai mult decât numărul de ore pe săptămână la disciplina respectivă. Se încheie o medie anuală. Media anuală este calculată ca medie aritmetică a tuturor notelor la materia respectivă de la toate modulele, cu rotunjire. Iar la elevii din învățământul primar, cadre didactice vor avea în vedere două calificative care predomină. Media anuală media generală se calculează ca medie cu două zecimale a tuturor mediilor de la toate celelalte discipline, inclusiv de la purtare.

Este foarte important de reținut un aspect prevăzut în ROFUIP, care face trimitere la elevii din învățământul pe filieră vocațională, liceele pedagogice, tehnologice și cei de la liceele militare care au obținut media anuală la purtare sub 8. Aceștia sunt obligați în anul următor școlar să se transfere la alte unități de învățământ, la alte specializări, pe altă filieră.”

Despre exmatriculări și transferuri

„Conform Constituției României, învățământul din România este obligatoriu, astfel încât nu se mai poate discuta de exmatriculare decât la nivelul învățământului postliceal, care nu este obligatoriu, este doar la solicitarea absolvenților de liceu, clasele a XII-a și a XIII-a. Deci, iată că ideea de exmatriculare oarecum a dispărut în rândul învățământului obligatoriu, în rândul elevilor din ciclul primar, gimnazial sau de nivel liceal. Iar în ceea ce privește transferul elevilor, noul regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar aduce în discuție și modalitatea în care se realizează acest transfer. În transferul elevilor, directorii unităților de învățământ trebuie să țină cont de faptul că nu este indicat, conform regulamentului, să se depășească numărul maxim de elevi dintr-o clasă, iar în situația în care acest lucru se impune, transferul trebuie să fie însoțit de avizul inspectoratului școlar, care este organul superior consiliul de administrație, care poate să ofere posibilitatea depășirii numărului maxim de elevi într-o clasă prevăzut de legislația în vigoare.”

Despre introducerea catalogului electronic

„Da, într-adevăr, este un alt element de noutate prevăzute ROFUIP, în sensul în care notele pot fi înregistrate în cataloagele clasice, structura cataloagelor va suferi și a o modificare după sistemul modular, iar în 300 de unități de învățământ pilot din țară este pus în aplicare și catalogul electronic. Județul Mureș are unități de învățământ în care catalogul electronic deja este implementat. O unitate de învățământ în care acesta este implementat foarte bine este Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai” din Târgu Mureș. Elementul de noutate este ca la finalul anului școlar, catalogul electronic se listează pe format de hârtie, se înregistrează și se arhivează de către serviciul secretariat al unității învățământ, pentru că este un document care are caracter de permanență în arhiva unităților de învățământ.”

Despre schimbările în privința creșelor

„Este un subiect foarte dezbătut în ultima perioadă, pentru că Ordonanța 100 din 2021 cu toată legislația care a apărut după, prevede faptul că aceste creșe, învățământul antepreșcolar să revină, în urma hotărârilor Consiliilor Locale, către Inspectoratele Școlare. Inspectoratul Școlar Județean Mureș a preluat majoritatea creșelor. Mai avem de preluat creșele din municipiul Sighișoara și din toamnă creșele din Corunca, Păsăreni, Miercurea Nirajului și Târnăveni, astfel încât de la 1 septembrie, odată cu începerea noului an școlar, învățământul antepreșcolar să fie în subordinea și în directa coordonare a Inspectoratului Școlar. Elementul de noutate este legat de înscrierea copiilor, antrepreșcolarilor în creșe. Și aici, bineînțeles că se va ține cont de acel principiu pe care astăzi noi îl urmăm la înscrierea elevilor în clasa pregătitoare, și anume la o arondare a unităților de învățământ la anumite străzi sau a străzilor la anumite unități de învățământ, ceea ce înseamnă circumscripție în definirea terminologiei de specialitate. Iar pentru învățământul antepreșcolar, pentru creșe bineînțeles că se va urma același principiu arondarea străzilor, realizarea circumscripțiilor și bineînțeles, urmărirea calendarului de înscriere a copiilor în creșă. Fiecare unitate de învățământ care are în structură sau în subordine învățământ antepreșcolar va putea printr-o procedură proprie, să stabilească câteva criterii de departajare astfel încât să se poată realiza înscrierea pe numărul de locuri disponibile pe care noi le vom avea și pentru această formă de învățământ.”

Ioana MĂRGINEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE