Home / Business / Start-Up Nation 2022 (re)debutează în 19 iulie. Detalii de la liberalul Molnar

Start-Up Nation 2022 (re)debutează în 19 iulie. Detalii de la liberalul Molnar

Distribuie

Deputatul liberal Ervin Molnar ne-a remis în această dimineață o declarație de presă legată de Start-Up Nation. Considerând că este de interes pentru cititorii antreprenori și nu numai o redăm mai jos:

„IMM-urile și Microintreprinderile înființate după 1 ianuarie 2020 vor putea primi fonduri guvernamentale nerambursabile de până la 200.000 de lei fiecare, prin programul Start-Up Nation.

Schema de finanțare va demara în data de 19 iulie 2022, ora 10,00 și se va încheia la 31 decembrie 2027.

Acest program va avea un buget total de 11 miliarde de lei, din care:

10 miliarde de lei pentru Pilonul I Start-up Nation România și 1 miliard de lei pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora.

Se estimează până în anul 2027 un număr de 50.000 de beneficiari pentru Pilonul I Start-up Nation România și 5.000 pentru Pilonului II – Start-up Nation Diaspora.

Pentru ediția START UP NATION 2022 bugetul este de 2,2 miliarde de lei din care:

2 miliarde de lei pentru Pilonul I Start-up Nation România, de care vor beneficia 10.000 de operatori economici și 200 de milioane de lei pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora, pentru un număr de 1000 de beneficiari.

 Sumele deja alocate pentru acest an prin legea bugetului de stat sunt: 500 milioane de lei (credit de angajament) pentru Pilonul I, respectiv 20 milioane de lei (credit bugetar) pentru Pilonul II.

Pentru această ediție, aplicația electronică de înscriere în program va fi deschisă 30 de zile lucrătoare, adică până la data de 1 septembrie 2022, orele 20,00, cu posibilitatea de prelungire până la epuizarea bugetului. Se vor puncta cu prioritate investițiile noi inovative, energia verde, digitalizarea și pregătirea antreprenorială. Cererile vor fi finanțate în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, iar ca o noutate față de precedentele programe s-a introdus obligativitatea cofinanțării cu un procent cuprins între 5 și 15% din valoarea proiectului”.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Buget aprobat pentru Parcul Industrial Mureș

Distribuie Aleșii județeni au aprobat vineri, 22 martie, într-o ședință ordinară de lucru, bugetul de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.