Potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a lui Ciprian Dobre, Guvernul Ciucă alocă 1,5 miliarde de lei pentru dezvoltarea județului Mureș în cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny.
,,Guvernul Ciucă alocă 1,5 miliarde de lei pentru dezvoltarea județului Mureș. În cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny, județul Mureș va beneficia de cea mai mare valoare a unor investiții din istoria recentă, 1.448.029.779 lei, bani care vor ajunge în drumuri, poduri, rețele de apă și canalizare. Acestea reprezintă, practic, proiectele care vor schimba fața județului nostru în perioada următoare. Sunt proiecte propuse de comunitățile locale, investiții care vor contribui la o viață mai bună a mureșenilor, la un nivel de trai mai ridicat și la poziția pe care județul nostru o va ocupa în clasamentul județelor dezvoltate din regiune”, a precizat Ciprian Dobre, preşedintele organizaţiei Mureş a Partidului Naţional Liberal.
,,Liberalii continuă să își respecte misiunea față de mureșeni și să contribuie prin muncă și îndeplinirea angajamentelor la dezvoltarea județului Mureș. Urmează doi ani buni, cu investiții și proiecte pentru mureșeni!”, a mai precizat Ciprian Dobre.
Alexandra Haja
Foto: Facebook – Ciprian Dobre