Home / Slider / Campania împotriva consumului de droguri a continuat la Band

Campania împotriva consumului de droguri a continuat la Band

Distribuie

Polițiștii I.P.J. Mureș au acționat astăzi pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, cu ocazia desfășurării Zilelor Bandului.

Polițiștii de la siguranță școlară și prevenire, împreună cu reprezentanți ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog au desfășurat activități specifice pentru prevenirea și combaterea consumului de substanțe psihoactive.

„Întrucât principala categorie de populație vulnerabilă la consumul de droguri o constituie tinerii, care sunt mult mai deschiși să încerce noi experiențe, acțiunile au vizat, în cea mai mare parte, această categorie.

Astfel, aceștia au fost informați cu privire la pericolele ce stau în spatele consumului de alcool și substanțe psihoactive.

De asemenea, tinerilor le-au fost oferite exemple concrete privind modul în care consumul de droguri și alte substanțe afectează persoanele consumatoare, fiindu-le, totodată, prezentate metode de prim-ajutor în anumite situații de criză cauzate de consumul de droguri.

Nu în ultimul rând, tinerilor li s-a adus la cunoștință că pot obține ajutor gratuit, în condiții de confidențialiate, pentru a renunța la consumul de tutun, alcool sau substanțe interzise, dacă apelează reprezentații Agenției Naționale Antidrog”, au informat reprezentanții Biroului de Presă al IPJ Mureș.

Polițiștii vor continua activitățile informative și în perioada următoare.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.