Bank of goods, un proiect în sprijinul studenților Social
  • Malina Moraru
  • 0 comentarii
  • 92 Vizualizări

Bank of goods, un proiect în sprijinul studenților

Asociația Studențească AMiCUS demarează un proiect deosebit ce presupune ajutarea studenților în nevoie. Doritorii se pot gândi la ce nevoi au avut în studenție, pentru a veni în sprijinul celor cărora le-ar prinde bine puțin ajutor.

„Constatăm o nevoie sau chiar mai multe, pe care credem că le putem rezolva în cadrul proiectului “Bank of goods”, prin care ne propunem să venim în întâmpinarea a două categorii de persoane, atât a celor care vin ca studenți în Târgu Mureș, cât și a celor care urmează să plece. Practic, prin acest proiect, AMiCUS Târgu Mureș este doar un intermediar, prin preluarea bunurilor de care unii nu mai au nevoie, dar care pot fi de folos noilor studenți. În felul acesta, cei care doresc să ofere ceva, o vor face gratuit, sub formă de donație. Se pot dona doar obiecte în stare bună, nedeteriorate, cuprinzând cam tot ce ar putea folosi un alt student. Oricine poate dona, nu doar studenții care termină facultatea”, au transmis reprezentanții asociației.

Fii bun ori de câte ori este posibil. Și mereu este posibil!

Cu un avânt de altruism deosebit, echipa organizatoare a gândit până la capăt acțiunea, astfel încât pentru transparența și frumusețea proiectului, oricine donează ceva, primește recomandarea de a lăsa un contact, pentru ca persoana care va beneficia de acel bun să poată transmite ulterior un mesaj de recunoștință.

„Te așteptăm alături de noi, fie prin donațiile tale, fie prin implicare ca și voluntar în cadrul proiectului. Cred că putem să întâmpinăm noii studenți, în toamnă, într-un mod cu totul inedit, călduros, arătându-le cât de prietenoși, de darnici sunt cei din campusul nostru universitar și din orașul nostru”, au mai adăugat organizatorii.

Obiectele se pot lăsa fie la sediul Ligii Studenților sau apelând la unul dintre numerele de telefon: Dichiu Alex -0767817746, Tănase Anita- 0744901583.

Mălina MORARU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE