Efectul sancțiunilor asupra economiei ruse Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 71 Vizualizări

Efectul sancțiunilor asupra economiei ruse

Impactul sancţiunilor occidentale asupra economiei ruse este mult mai important decât arată datele oficiale, potrivit unui studiu al universităţii americane Yale, subliniind, de asemenea, că o „pivotare către China” pare nerealistă.

„A apărut o poveste comună”, spun autorii acestui studiu: sancţiunile economice impuse de ţările occidentale împotriva Rusiei de la invadarea Ucrainei ar fi creat „un război de uzură economică făcând ravagii în Occident, dată fiind presupusa rezilienţă sau chiar prosperitate a economiei ruse”.

„Este pur şi simplu fals”, asigură aceşti experţi de la Yale School of Management, denunţând „statistici selectate” de preşedintele rus, Vladimir Putin. Or, potrivit analizei lor, „plecarea companiilor şi sancţiunile paralizează economia rusă, pe termen scurt şi lung”. Prin urmare, sancţiunile economice descurajează multe companii şi ţări să continue comerţul cu Rusia. Şi ţara se  luptă să se aprovizioneze cu piese de schimb şi materii prime ori să obţină unele tehnologii esenţiale.

Tabloul este sumbru: „În ciuda iluziilor de autosuficienţă şi de substituţie a importurilor (…), producţia internă rusă s-a oprit complet şi nu are capacitatea de a înlocui companiile, produsele şi talentele pierdute”. Companiile care au părăsit ţara „reprezintă aproximativ 40% din PIB-ul acesteia, anulând aproape complet cele trei decenii de investiţii străine”, mai avansează autorii acestei anchete. Pentru a rezolva aceste slăbiciuni, Vladimir Putin „recurge la intervenţii bugetare şi monetare nesustenabile”, iar finanţele Kremlinului „se află într-o situaţie mult mai disperată decât se admite”.

Cât despre „pivotarea către China” dorită de Vladimir Putin, aceasta s-ar putea baza pe „ipoteze optimiste nerealiste”.

„Rusia reprezintă un partener comercial minor pentru China, (…) şi majoritatea companiilor chineze nu pot risca să încalce sancţiunile SUA”, descriu astfel autorii studiului. Ei subliniază, de asemenea, că companiilor chineze „le lipsesc în amonte numeroase tehnologii necesare pentru a menţine şi întreţine aprovizionarea cu petrol şi gaze ruse”.

Potrivit Fondului Monetar Internaţional, Rusia se descurcă în acest an mai bine decât era prevăzut, cu o recesiune estimată a PIB-ului de 6,0% în 2022, după ultimele sale previziuni, mult mai puţin decât scăderea de 8,5% la care se aştepta FMI în aprilie. Dar recesiunea din 2023 ar trebui să fie mai puternică decât se aşteaptă (3,5% în loc de 4,7%).

AFP

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE