- Amalia Vasilescu
- 0 comentarii
- 230 Vizualizări
Profesorii de limba română, nemulțumiți de posibila structură a bacalaureatului
3 august 2022Bacalaureatul ar trebui să aibă o nouă structură începând cu anul 2027, iar limba română nu ar mai fi o probă separată în cadrul acestui examen. Propunerea din noua lege a educației este contestată de Asociația profesorilor de limba și literatura română ⹂Ioana Em. Petrescu” (ANPRO).
”Impactul noilor modificări vor determina un regres al disciplinei Limba și literatura română și al modului în care elevii își vor forma competențele asociate limbii materne”, spun profesorii de limba română afiliați ANPRO. Totodată, consiliul director al ANPRO susține că modalitățile de evaluare diminuează statul disciplinei limba și literatura română și desincronizează școala românească de școala europeană, potrivit declarațiilor preluate de pe site-ul Școala 9. Legitimarea unei asemenea abordări nu poate fi asumată, fără riscuri majore, de nicio instituție a statului român. De aceea, vă rugăm să reconsiderați locul conferit limbii și literaturii române în actualul proiect de lege.
Asociația înființată în urmă cu 21 de ani reunește profesori ai acestei discipline din țară și din Republica Moldova. Pricncipala lor cerere este ca disciplina pe care o predau să rămână probă de examen de maturitate de sine stătătoare.
Sperăm să avem o societate alfabetizată funcțional, în care tinerii citesc, dar noi ne dăm pe grile și anulăm proba de bac. Cei din ANPRO au încercat să găsească explicații, au căutat modele posibile apoi, au dat un punct de vedere. Zic și eu să fim hotărâți și să ne susținem cauza, a menționat într-un comnetariu pe facebook Bogdan Rațiu, profesor de Limba și Literatura Română, Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”, Târgu-Mureș.
O profesoară din Ploiești a susținut ntr-un comnetariu pe facebook că nu se poate avea un bacalaureat identic, când ai 3, respectiv 6 ore/săptămână de limbă și literatură. Dar nu le pasă, limba română e Cenușăreasa disciplinelor. Ștergerea identității naționale pare să fie miza decidenților….
Contestație și pentru examenul de admitere la liceu
De asemenea, profesorii sunt și împotriva organizării de examen de admitere la liceu. Legea permite ca anumite licee să aibă posibilitatea să își selecteze până la 90% dintre elevi, propunere care a venit dinspre colegiile centenare care deja își selectează elevii cu cele mai bune rezultate.
„Organizarea unui examen separat de admitere de către colegiile naționale încalcă egalitatea de șanse a elevilor, iar subiectele la evaluarea națională trebuie întocmite de către o singură instituție specializată, nu de către fiecare școală în parte. Propunem ca evaluarea națională să rămână cu o singură sesiune de examen și cu subiect unic pentru toate școlile gimnaziale, liceele și colegiile naționale”, se mai arată în punctul de vedere al cadrelor didactice.
Vor, de asemenea, ca denumirea probei la evaluare națională să fie „limba și literatura română”, nu „limbă și comunicare”, așa cum este și numele ariei curriculare.
Legea este în dezbatere publică până pe 24 august.
- Etichete:
- ANPRO
- bacalaureat
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu