Home / Stiri din vecinatatea Romaniei / Operațiunea „Răzbunarea”

Operațiunea „Răzbunarea”

Distribuie

Azerbaidjanul a anunţat că armata sa a ocupat poziţii şi a distrus ţinte armene în enclava Nagorno-Karabah, în cadrul unei operaţiuni militare pe care a denumit-o ”Răzbunarea” şi care provoacă temeri privind riscul reizbucnirii unui război azero-armean în această enclavă azeră cu populaţie majoritar armeană. Armata azeră ”a stabilit controlul asupra mai multor poziţii înalte”, printre care şi dealuri, a transmis Ministerul azer al Apărării, adăugând că trupele azere îşi fortifică poziţiile ocupate.

Cele două tabere anunţaseră mai devreme moartea a cel puţin doi combatanţi armeni şi a unui soldat azer în această reizbucnire de violenţe. Rusia, care a mediat acordul de încetare a focului ce a pus capăt războiului din anul 2020 şi a desfăşurat o forţă de menţinere a păcii în Nagorno-Karabah, a acuzat Azerbaidjanul că a încălcat armistiţiul în zona Saribaba.

Moscova ia ”măsuri pentru a stabiliza situaţia”, care se deteriorează în zonă, a transmis Ministerul rus al Apărării. Potrivit versiunii Ministerului azer al Apărării, trupele sale au fost ţinta unor tiruri în districtul Latcin, o zonă tampon între frontiera armeană şi Nagorno-Karabah, astfel că a lansat o operaţiune de represalii, de unde şi numele de ”Răzbunarea” pe care l-a dat acesteia.

Armenia şi Azerbaidjan îşi dispută din anii ’90 provincia azeră cu populaţie majoritar armeană Nagorno-Karabah. Ultimul lor război, purtat în toamna anului 2020, s-a soldat cu circa 6.500 de morţi şi a fost oprit prin armistiţiul negociat de Rusia în faţa unei înfrângeri iminente a trupelor armene. Conform acordului încheiat atunci, Armenia a fost nevoită să cedeze Azerbaidjanului o parte a acestei provincii şi teritoriile azere din jurul ei pe care le controla după războiul desfăşurat la începutul anilor ’90.

Armenia are în mod tradiţional relaţii strânse cu Rusia, inclusiv prin apartenenţa la Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC). În timpul conflictului din Nagorno-Karabah din toamna anului 2020 premierul Nikol Paşinian a cerut Moscovei ca OTSC să intervină, forţele armene fiind depăşite de capabilităţile armatei azere, care beneficia de sprijinul Turciei. Kremlinul – care îl consideră pe Paşinian drept un politician pro-occidental, venit la putere în urma unei „revoluţii colorate” – a refuzat atunci, motivând că regiunea Nagorno-Karabah nu este teritoriul Armeniei, fapt recunoscut la nivel internaţional.

AFP

(www.agerpres.ro)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Preparat culinar interzis de Regele Charles

Distribuie Organizaţia pentru drepturile animalelor Peta a anunţat că a primit o scrisoare care confirmă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.