FOTOREPORTAJ: „Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc”, la Târgu Mureș: 80.000 de lei din bugetul local, zero însemne în limba română Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2787 Vizualizări

FOTOREPORTAJ: „Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc”, la Târgu Mureș: 80.000 de lei din bugetul local, zero însemne în limba română

„Turului Ciclist al Ținutului Secuiesc”, competiție reprezentativă în toată Europa, a ajuns la cea de-a XVI-a ediție. Anul acesta, precum și anul trecut, municipiul Târgu Mureș, respectiv județul Mureș s-au alăturat celor care apar pe harta competiției.

După ce prima etapă din acest an s-a desfășurat la Debrețin, în Ungaria, startul etapei a 2-a a avut loc, miercuri, 10 august, în centrul orașului Târgu Mureș. Cele 20 de echipe participante, reprezentante a peste 10 țări străbat cei 161,6 de kilometri până la Miercurea Ciuc, după care se vor pregăti pentru etapa a 3-a a turneului. Competiția de anul acesta este alcătuită din 5 etape, evenimentul desfășurându-se astfel pe întreg teritoriul istoric al așa-zisului Ținut Secuiesc.

Mureș, pe harta ciclismului

Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, președintele Consiliului Județean, Péter Ferenc, și vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, Kovács Mihály-Levente, au fost prezenți la evenimentul din centrul orașului Târgu Mureș.

După ce participanții la competiție au urcat pe scenă și s-au semnat, Péter Ferenc a adresat câteva cuvinte: „În primul rând, bine ați venit la Târgu Mureș bine ați venit în județul Mureș. Aș dori să spun că pentru noi este un moment important, deoarece am reușit să punem pe harta ciclismului și cicloturismului și județul Mureș și Târgu Mureșul. Eu cred că trebuie în continuare să lucrăm împreună și să avem cât mai multe evenimente pentru a promova județul Mureș și întreaga regiune și acele valori culturale, sportive pe care le avem și cu care ne mândrim”.

„Suntem foarte bucuroși să ne aflăm la Târgu Mureș, este al doilea an consecutiv, când suntem la o etapă aici. Suntem motivați și vrem să facem un rezultat bun. Ieri am câștigat, cu un sportiv de al nostru și astăzi încercăm să ne păstrăm la fel. Este un sport de echipă și contează foarte mult să ai o echipă organizată, care îți este alături”, a  declarat Dima Emil, campion național al României la ciclism și participant la cursă.

”Sunt din Republica Moldova, practic ciclismul din 2006. Am ales echipa Universității de Vest din Timișoara. Acest sport se dezvoltă foarte bine în România, în ultimul timp. Sunt multe echipe noi, iar tineretul are posibiltatea de a se angaja în echipe și de a-și continua cariera”, a declarat Vrabie Andrei, un alt participant la competiție.

„Este o competiție grea, sunt mulți munți, drumuri dificile, deci da, este o cursă grea”, a speficicat un concurent din Austria.

Încheiem cu un detaliu: deși cu o zi înainte Consiliul Local Târgu Mureș a aprobat finanțarea evenimentului cu suma de 80.000 de lei, în zona de prezentare a echipelor și de start nu a existat niciun însemn în limba română despre competiție, despre municipiul Târgu Mureș, despre Consiliul Local Târgu Mureș sau despre județul Mureș.

Ioana MĂRGINEAN

Alex TOTH

Foto: Mălina Moraru

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE