Programul Zilei Orașului Iernut 2022 Administrație
  • Malina Moraru
  • 0 comentarii
  • 2640 Vizualizări

Programul Zilei Orașului Iernut 2022

În luna august a fiecărui an, conform tradiției, orașul Iernut își sărbătorește „Ziua de naștere”, anul acesta împlinindu-se 765 de ani de la prima atestare documentară a localității. Ziua festivă organizată de Primăria și Consiliul Local al orașului Iernut se va desfășura duminică, 14 august.

„În contextul actual când ne confruntăm cu greutățile generate de criza geopolitică, economică și financiară, frământări sociale în întreaga lume, chiar și revenirea problemelor legate de Covid-19, vă propunem o abordare a acestei sărbători într-un mod cât mai decent dar plăcut pentru toți cetățenii”, a transmis primarul orașului Iernut, Ioan Nicoară.

Ziua Orașului Iernut va fi o manifestare a apropierii între iernuțeni, cu tineri talentați pe care echipa organizatoare dorește să îi promoveze, cu momente emoționante, de suflet, cu activități recreativ-sportive, culturale, în esență o ediție care reușește să iasă din tiparul obișnuit.

„Având ca parteneri instituții de cultură și diverși agenți economici interesați în a sprijini arta, cultura și educația, vom oferi publicului participant evenimente în aer liber: concursuri sportive, teatre, concerte, expoziții, întâlniri cu autori iernuțeni, jonglerii cu foc sau incursiuni în tabăra Cavalerilor Lup”, a mai adăugat Ioan Nicoară.

Program Ziua Orașului Iernut 2022:

Sâmbătă: 13.08.2022

10:00  Cupa Iernuțeană-Mini Fotbal Ediția 1

Duminică: 14.08.2022

7:00  Concurs de pescuit

9:30  Tradiționalul meci de fotbal NORD-SUD

10:00 Întâlnire cu autorii iernuțeni și expoziții de păpuși(Bibliotecă)

12:00 Cupa Iernuțeana Mini Fotbal Ediția 1- Fazele finale

15:00 Vernisaj expoziție foto și decernarea titlului de Cetățean de Onoare al orașului Iernut (Casa de Cultură-Sala Mică)

16:00 Tabăra Cavalerilor Lup (Parcul Central)

17:00 Teatru pentru copii „De-ale lui Creangă” și pictură pe față (Parcul Central)

18:00 Orchestra de suflători „Sebastian Cazan”, Dirijor Sebastian Cazan(Parcul Central)

18:30 Deschiderea oficială , premierea elevilor cu rezultate foarte bune la învățătură, premierea dascălilor, nunta de aur, premierea persoanelor peste 95 de ani (Parcul Central)

19:00 Muzică populară (Artiști iernuțeni)

19:15 Teatru- Farsa Populară „Femeia cu trei pretendenți”

19:50 Demonstrație de steaguri „Stegarii de Mureș”

20:00 Trupa de dans „Dracones”

20:10 Scene din „Viața unui Gardian Lup” și un turnir cavaleresc

20:40  Demonstrație de jonglerii cu foc „Inima Lupilor de Foc”

21:00 DJ Marius Călugăr

Luni: 15.08.2022 

Festivalul Cântecului Popular Patriotic „La Oarba și la Iernut”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE