Asistenții la domiciliu, îngeri ai celor neputincioși

Nicușor Enache a fost mereu atras de meseriile cu uniformă, dorindu-și să devină ba pompier, ba jandarm, ba militar, dar în cele din urmă haina medicală i-a venit cel mai bine, fiind în prezent Asistent Medical Generalist la Serviciul de Ambulanță Mureș, de aproximativ 10 ani. În afara programului normal de lucru timpul său este dedicat tot pacienților oferindu-le acestora servicii medicale la domiciliu, individual sau alături de alți colegi care se ocupă cu același lucru. L-am întâlnit întâmplător pe Nicușor căutând ajutor medical la domiciliu iar bunăvoința și pasiunea din ochii, zâmbetul și mâinile lui mi-au oferit siguranță și încredere. „Doctorul”, așa cum îl strigă pacienții pe stradă când îl întâlnesc, pășește cu responsabilitate spre fiecare pacient care îl solicită reușind să aline dureri ori prin harul său ori prin energia miraculoasă pe care o împrăștie.

„Suntem mai mulți care facem treaba asta, suntem o echipă deja, tot din ideea că fiecare lucrând în sănătatea am observat că e o chestie cu îngrijirile la domiciliu,  fiindcă oamenii ar apela oarecum la un serviciile pe care le oferim dar habar n-au de noi. Majoritatea tratamentelor la domiciuliu le dau medicii, nu facem de capul nostru. Bine, că mai recomandăm variante ușoare: „Unchiule ai luat ceva? Păi nu iau. Dar când te-a mai durut capul nu ai luat nimic? Cum să nu, mi-a recomandat doctorița Algocalmin. Păi și acum de ce n-ai luat? Că doctorița a zis numai după masă. Ia măi unchiule, un Algocalmin”. Când suspectăm că e ceva mai complicat, o pneumonie, o infecție, atunci recomandăm o analiză, ca pacientul să meargă țintit pe problema aia la medic. Oarecum ajutăm medicul de familie prin faptul că noi deja știm ce vrem și de ce avem nevoie, și pacientul că deja îl trimitem țintit unde are nevoie, și spitalele că nu le mai încărcăm cu pacienți care teoretic nu ar avea nevoie de foarte multe, numai chiar de o analiză și un consult de către un medic care să ne confirme nouă că ar avea nevoie de ceva antibiotic, etc”.  

Omenia este prima dintre virtuţi

Asistentul nu respectă doar fișa postului în intervențiile sale ci oferă ajutor chiar și în situații care îi depășesc atribuțiile, fiind până la urmă vorba de omenie, așa cum ne povestește el. 

„Medicamentele în ziua de astăzi sunt greu accesibile, inclusiv Algocalminul sau Paracetamolul. Am avut un caz. Pacientul meu avea 106 ani, aparținătoarea avea 80  și niciunul nu se putea deplasa la farmacie sau la medicul de familie. Mai aveau ceva vecini care îi ajutau la cumpărături sau mai plăteau o factură. Ca om care te afli acolo și vezi că are omul o problemă și lucrând în domeniu zic: „stați așa… dați-mi numărul de telefon de la medicul de familie, sau anunțați că mă voi duce eu, vă iau rețeta, medicamentele și vi le aduc acasă”. Nu e vorba doar de urgență, e vorba de omenie. Lucrăm în domeniul sănătății, facem tratamente la domiciliu și empatizarea cu pacientul vrei, nu vrei, o ai. Ajungi la el șase luni de zile, deja nu mai zici pe nume, te adresezi cu „unchiule”, „mătușă”, „bunică”, sunt deja lucruri de suflet, de familie. Și ei te așteaptă și spun „vai ce bine că ați venit, serviți o cafeluță”, și te bagă cuva în familie. Atunci, intrând în familie parcă nu poți să nu întrebi: „mai aveți nevoie de ceva?”. Cum să nu întrebi dacă au nevoie de apă, dacă să le aduc a doua zi ceva, și mă gândesc că nu numai eu o fac, poate toți care ajungem în ipostaza asta măcar o dată o fac”. 

Spiritul de echipă, avantajul pacienților

Un om al oamenilor, Nicușor Enache face echipă bună cu toți colegii cu care se întâlnește adesea pe teren, acționând în primul rând în interesul pacienților. În cazul provocărilor nu se dă bătut, decât dacă intervenția sa ar face mai degrabă rău decât bine, dar de cele mai multe ori încearcă să învețe cât mai mult pentru a acoperi o gamă largă de servicii, fie că e vorba de consultanță medicală, tratamente sau îngrijire medicală.

„Ajutăm oamenii și ne menținem și noi în stare activă. Majoritatea dintre noi o facem deja la lucru treaba asta și vine mai ușor să o faci în privat. Sunt oameni la 80 de ani, 70 de ani cărora trebuie să le scoată firele. Teoretic sunt medici de familie care fac chestia asta și colaborează cu aparținătorii foarte ușor dar am pățit-o zilele trecute, m-am dus să scot firele și erau copci, nu erau fire. Nu aveam ustensilele cu care să mă apuc. Atunci ori se cheamă cineva care are instrumentele pregătite ori le recomandăm să meargă la spital și atunci te întrebi: „te descurci?”. Te descurci că atunci mai investești în tine, mai investești în materialele tale, în știință, mai afli câteva chestii noi. Suni colegii pe secție și întrebi: „tu cum faci asta?”„este un cleștișor de unică folosință”, și atunci înveți, investești în tehnici, în operații, în materiale cum te obligă zilele în care trăim.

Am avut pacient ajuns acasă după accident de trafic, cu multiple probleme, nu doar schimbare de pansament sau de tratament sau sonde de alimentație sau urinare. Dacă te duci numai pentru pansament cu restul problemelor ce faci? Automat trebuie ori să fii unul care le știe pe toate ori să fie o echipă. Cel mai fain asta este acum, că deja lucrând în domeniu ne-am întâlnit unii cu ceilalți și unul face kineto, unul face fizio, unul masaj, unul sondele, unul pansamentele, unul injecțiile, câteodată unul le face pe toate. Uneori suntem programați pe rând și atunci clar ne crește și nouă bucuria că putem să facem tot și aparținătorul când spune „dacă trebuia să merg în spital să fac toate astea stăteam o săptămână”. Prin ceilalți colegi cu care colaborăm în serviciul privat, putem să reușim să acoperim măcar câțiva”. Mai oferim consultanță medicală la domiciliu în cazul în care un aparținător are brusc o problemă cu mama sau tatăl sau cineva din familie care a fost operat, etc. Apar probleme în mersul la baie, schimbat pampers, cum se îngrijesc sondele. Am fost chemați pentru așa ceva, să îi formăm în ce privește a mutatul unui pacient în pat, cum se face o baie, inclusiv în probleme de genul: „spuneți-i dumneavoastră că pe mine nu mă crede””.

„De-aia sunt ceea ce sunt și fac ceea ce fac, ca să fac bine”

Uniforma medicală vine parcă cu mai multe obligații decât drepturi, când ne uităm în jurul nostru. Personalul medical trebuie să fie acolo pentru pacient indiferent de situație. Dar medicii, asistenții, cei care ne îngrijesc, sunt suflete deschise către zeci de pacienți în fiecare zi, iar acest lucru este imposibil să nu le influențeze viața personală, cea de familie sau sănătatea emoțională. Când îl întâlnești pe Nicușor e imposibil să nu te veselești, dar el ca un actor iscusit nu te încarcă cu partea mai puțin fericită a lucrurilor și îți dă impresia că în sufletul lui e doar bucurie. 

„Am momente în care mă simt neputincios dar pe de altă parte știu ce înseamnă boala, sfârșitul unei boli…nimeni nu te pregătește pentru sfârșitul cuiva, oricine ar fi, indiferent al câtelea pacient este în ziua respectivă. Stând mult timp la cineva în casă vrând, nevrând te atașezi. Vezi suferința familiei care trece prin același sentiment de neputință. Ceea ce mă încarcă pe mine, este principiul „de-aia sunt ceea ce sunt și fac ceea ce fac, ca să fac bine”. Dacă reușesc să fac bine pe toate planurile, adică maximul din ceea ce pot să fac. Sunt asistent medical, puteam să fiu și doctor dar totul are o limită. Știind că fac un bine pacientului și că o fac foarte bine, îmi dă și relaxarea că atât se poate face. Mă bucur că o fac eu și îmi dau silința să o fac bine. Dar există și partea cealaltă de vindecări, recuperări, întâlniri pe stradă când vine lumea și te ia în brațe și zice…„doctore! acum trei ani de zile ai umblat pe la mine șase luni, mi-ai făcut tratament și m-ai pus pe picioare” și mai că îți dau lacrimile. Recunoștința pe care ți-o oferă…nu toți, nici nu trebuie toți, dar unul pe an să facă chestia asta și să mă ia în brațe în magazin sau pe stradă… alea cinci minute de bucurie ale lui eu le iau și mă încarc. Bucuria pe care o simt eu e maximă”.

Nicușor nu se oprește aici și își dorește să se specializeze în îngrijirile paliative, în lucrul cu pacienții care suferă de boli în stadii terminale. Cu siguranță prezența lui în rândul suferinzilor va alina pentru câteva minute durerile pe care acești bolnavi le îndură. 

„Mureșul, cel puțin din cunoștințele mele nu are serviciul de paliație. Ar fi undeva la un spital privat. Paliația la domiciliu e grea pentru faptul că bolile sunt grele și majoritatea au un final pe care putem să îl ghicim de la început. Se schimbă puțin prioritățile. Manevra medicală e aceeași, dar cunoștințele sunt mai multe…de ce fac asta, de ce nu fac ailaltă, la un moment dat deja nu mai mergi pe partea medicală, mergi pe confort, când știi că trebuie să mergi pe partea de confort?…mi-ar plăcea să mă dezvolt pe partea asta. E o chestie de viitor pe care aș vrea să văd cum pot să o dezvolt. Dacă mai sunt colegi de-ai mei care mai doresc acest lucru, putem face un grup, să fim mai instruiți”.

Pe Nicușor Enache și pe colegii care oferă asistență medicală la domiciliu îi puteți găsi fie apelând medicul de familie care vă poate redirecționa către unul dintre serviciile solicitate, fie căutându-i pe internet sau pe rețelele de socializare cunoscute. Ei vor veni în ajutor și vor face tot posibilul să facă bine.

Mălina MORARU