Home / Cultură / Dulcan: ”Există și o cale alternativă de autovindecare și aceasta o putem face la nivel de subconștient”

Dulcan: ”Există și o cale alternativă de autovindecare și aceasta o putem face la nivel de subconștient”

Distribuie

Profesorul universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan a declarat, sâmbătă, că există şi o cale alternativă de autovindecare, iar aceasta se poate face la nivel de subconştient, adăugând că el a experimentat acest mijloc de vindecare.
„Noi nu vorbim de autovindecare în sensul că renunţăm la medicina clasică. (…) Un psihiatru american, David Hawkins, care şi-a descoperit nişte cantităţi iniţiatice încă de mic, a învăţat să îşi vindece orice boală, cancer, tuberculoză, o mie de lucruri. Şi predând asta la studenţi şi spunând că uite, totul se poate vindeca, studenţii au început să râdă că ‘purtaţi ochelari, pe asta nu aţi reuşit’. Povesteşte că aveau dreptate şi 6 luni s-a chinuit să vadă fără ochelari şi a reuşit (…) Unii medici se sperie grozav că, dacă le vorbim de căi alternative, ei rămân fără pâine. Nu e adevărat. E atâta loc în lumea asta pentru toţi medicii şi pentru noi toţi încât nu trebuie să excludem o cale sau alta. Dar eu am experimentat lucrul ăsta. Este posibil, funcţionează”, a declarat Dumitru Constantin Dulcan, în cadrul conferinţei „Inteligenţa materiei – forţa subconştientului în procesul de vindecare”, organizată în cadrul ediţiei a doua a SMArtFest de la Borsec.

Potrivit acestuia, stresul acut „are rolul de a te pune în gardă”, în timp ce stresul cronic înseamnă „un drum deschis inflamaţiilor”, prin scăderea imunităţii.
„Şi, din cauza faptului că imunitatea noastră este prima afectată, noi ar trebui să trăim în jur de 130 de ani şi o spun japonezii, nu trăim decât 75- 80 de ani, cu câteva excepţii care ajung 90 chiar poate 100. Asta pentru că timusul nostru care instruieşte leucocitele, celulele care trebuie să ne apere, care circulă prin tot organismul ca nişte gardieni care păzesc o instituţie, la vârsta de 60 de ani deja mai funcţionează 5%. (…) Cu cât ştii mai mult, cu atât îţi dai seama că ştii mai puţin. (…) Realitatea a demonstrat că se fac foarte multe conexiuni în timpul somnului când noi nu suntem conştienţi, ceea ce mi se pare un lucru extraordinar. De aceea spun că ştim foarte puţine lucruri despre noi, dar asta este una din căile prin care noi ne putem autovindeca”, a explicat Constantin Dulcan.
Psihoterapeutul Magda Axinte a subliniat, în acelaşi cadru, că niciuna dintre bolile noastre fizice nu apar pur şi simplu.”Există partea spirituală pe care chiar şi mulţi psihologi o ignoră. Este partea spirituală care este necesar a fi cunoscută şi înglobată şi adusă împreună şi în psihoterapie. Să studiem doar partea de conştient, de gânduri, de emoţii, fără a înţelege partea spiritual este tot o bucăţică dintr-un întreg. De ce spun asta? Emoţiile sunt un rău uneori foarte necesar. Este modul prin care sufletul nostru poate să transmită către conştient prin ce trece. Dacă noi nu am avea aceste emoţii, noi nu am ştii când e bine, cum ne este şi dacă e bine să facem un lucru sau nu. Emoţia de frică, care este o emoţie primară, ne transmite faptul că există un pericol. Specia umană nu ar fi putut să supravieţuiască până în prezent dacă nu am fi avut sentimentul, emoţia de frică”, a susţinut Magda Axinte.

Psihoterapeutul consideră că ideea nu este să anulăm emoţiile, să ne fie frică de ele, ci să le înţelegem rolul, fiindcă ele ne transmit un mesaj.
„Şi atunci, în momentul în care noi refuzăm mesajul pe care ni-l transmite o emoţie, noi preluăm acea emoţie în corpul nostru şi o păstrăm. Paradoxal, noi vrem să scăpăm de emoţie, dar noi de fapt o luăm, o păstrăm cu noi mulţi mulţi ani”, a precizat Magda Axinte.

(www.agerpres.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

„Ultima oră“ de Mihail Sebastian: putere, manipulare şi o poveste de dragoste neobişnuită

Distribuie Ultima oră este rubrica ce închide ediţia unui ziar. Articolul de ultimă oră poate …