Un nou business: fermă de scorpioni Stiri din vecinatatea Romaniei
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 268 Vizualizări

Un nou business: fermă de scorpioni

Mii de scorpioni, aflaţi în cutii transparente din plastic, tapetează pereţii unei ferme de scorpioni din provincia turcă Sanliurfa (sud-est), în aşteptarea personalului care să le extragă veninul extrem de scump, folosit în industriile farmaceutică şi cosmetică, transmite marţi Reuters.
Folosind pensete, angajaţii fermei scot scorpionii din cutiile în care sunt ţinuţi şi apoi scurg o picătură minusculă de venin din acul caudal al arahnidelor înr-un recipient special. Apoi veninul este îngheţat şi transformat în pudră pentru a fi vândut.
Un singur scorpion produce aproximativ două miligrame de venin, iar ferma obţine zilnic aproximativ două grame de venin, conform lui Metin Orenler, proprietarul fermei.
Ferma lui Orenler, care a fost deschisă în 2020, are în prezent aproximativ 20.000 de scorpioni din specia Androctonus Turkiyensis.
Veninul, care ajunge în Franţa, Marea Britanie, Germania şi Elveţia, este folosit pentru a produce cosmetice, analgezice şi antibiotice, conform lui Orenler care a mai precizat că un litru de venin de scorpion valorează 10 milioane de dolari.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE