Reghinean dat dispărut, căutat de Poliție Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1015 Vizualizări

Reghinean dat dispărut, căutat de Poliție

La data de 18 august 2022, polițiștii din Reghin au fost sesizați cu privire la faptul că la data de 9 august 2022 numitul Matei Dumitru Zaharie, în vârstă de 61 de ani, din Reghin, a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors.

”În urma acestei sesizări, polițiștii au desfășurat activități specifice, în vederea depistării persoanei în cauză, activități care continuă și la acest moment. Dacă aveți date care să conducă la depistarea bărbatului, sunați la cea mai apropiată unitate de poliție sau apelați numărul unic de urgență 112”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

UPDATE:

Un reghinean în vârstă de 61 de ani din Reghin, căutat Poliție după ce a dispărut de la domiciliu, a fost găsit marți, 23 august, decedat, pe un teren din proximitatea localității Toaca.

”Din primele verificări, pe trupul acestuia, nu au fost identificate urme vizibile de violență. Cadavrul a fost transportat la I.M.L. Târgu Mureș, pentru efectuarea autopsiei, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor producerii decesului. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE