Salina Turda, loc minunat pentru un escape din cotidian Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 607 Vizualizări

Salina Turda, loc minunat pentru un escape din cotidian

La nici două ore de mers cu mașina de Târgu Mureș, se află cel mai spectaculos subteran modelat de oameni. Salina Turda, este locul ideal în care doritorii se pot împrospăta cu sănătate sau pot petrece momente relaxante, bucurându-se de activitățile ce le pot desfășura în vastul loc amenajat.

„Salina Turda înseamnă spectacol, sănătate și experiență. Un spectacol al naturii dezvăluit tuturor prin munca minerilor din Turda, completat cu amenajările moderne din ultimii ani, un izvor inepuizabil de sănătate, în care te poți bucura de o serie de activități menite să ajute la petrecerea cât mai plăcută a timpului liber”, este evidențiat pe pagina oficială a locației.

Aventuri și activități diverse

Pe lângă traseul pregătit prin Muzeul de Sare, Salina Turda mai oferă vizitatorilor și un mini parc de distracții în Mina Rudolf și Mina Terezia. Printre activitățile interactive ce pot fi practicate în acest loc deosebit, se numără:

-O călătorie pe singura roată panoramică din lume, care funcționează în subteran, a cărei înălțime este de 20 m. Aceasta oferă o întreagă perspectivă asupra bogăției din subteran;

-Șase piste diferite de miniglof, cu crose pentru adulți și copii;

-Două piste de mini-bowling;

-Un teren de sport, unde se poate juca handbal, tenis de picior și badminton;

-Trei mese de biliard;

-Șase mese de tenis dotate cu accesorii;

-Loc de joacă pentru copii, cu tobogane și minipanouri de baschet;

-Plimbare relaxantă cu barca pe lacul din Mina Terezia.

-Spectacole și proiecții de film organizate periodic în amfiteatrul cu 180 de scaune încălzite din salină.

Program și tarife

Salina Turda se poate vizita de luni până duminică, între orele 9.00-19.00, iar ultima intrare se face la ora 18.00.

Accesul în Salină se poate face prin cele două intrări A și B: intrarea A-strada Aleea Durgăului, numărul 7, intrarea B- strada Salinelor numărul 54B. Pentru persoanele cu dizabilități neuromotorii, accesul se face prin intrarea veche (B).

Prețurile pentru vizitare și tarifele serviciilor de agrement și parcare sunt următoarele:

Intrare în salină:

-Biletul pentru adulți este de 50 de lei, de luni până vineri; 60 de lei, sâmbătă și duminică și în zilele cu sărbători legale; -Biletul pentru pensionari este de 30 de lei, iar cel pentru copii, elevi, studenți este de 30 de lei;

-Abonament pe minim 7 zile: tariful/zi/persoană- 40 de lei pentru adulți, 25 de lei pentru pensionari, 25 de lei pentru copii, elevi, studenți;

Alte servicii:

-Taxă vizitare în afara programului (minim 50 de persoane adulte)- 1000 lei/oră;

-Taxă ghid la cerere-100 lei;

– Taxă vizitare mina Ghizela          -20 lei/pers;

– Taxă foto/video profesională (nunți, sonete, albume/lucrări absolvenți, etc.)- 2.000 lei/zi sau 300 lei/ora;

-Taxă înregistrare audio- 450 lei/zi;

– Închiriere pistă bowling /20 minute- 20 lei/pers;

– Închiriere teren de minigolf /20 minute- 20 lei/pers;

– Roata mare/tură/8 minute- 15 lei/pers;

– Închiriere teren sport mina Rudolf /1h- 200 lei;

– Închiriere amfiteatru /1h- 500 lei;

-Închiriere masă biliard /minut-1 leu;

-Închiriere masă de tenis /30 minute-20 lei;

-Închiriere bărcuțe pe lac mina Terezia/20 minute (maxim 3 persoane)-30 lei/barcă;

-Taxă parcare autoturism, motociclet- 5 lei/oră.

Ioana MĂRGINEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE