FOTOREPORTAJ: Tabără de pictură de icoane, la Cristești Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 401 Vizualizări

FOTOREPORTAJ: Tabără de pictură de icoane, la Cristești

Pictură pe icoane, jocuri interactive, rugăciuni, vizionare de filme, sport, pescuit, cântece lângă focul de tabără… Toate acestea au adus bucurie în sufletele celor peste 40 de copii care au participat la ce-a de-a doua ediție a Taberei de pictură de icoane pe sticlă „Să-L cunoaștem pe Dumnezeu prin icoană”, organizată în perioada 23 – 28 august 2022 de către Parohia Ortodoxă Română „Sf. Arhid. Ștefan” Cristești – părinte paroh Bogdan Racoți, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Cristești și SC Gliss Ella SRL. Copiii participanți la tabără au învățat tainele picturii pe sticlă, dar au descoperit și ce înseamnă bucuriile și liniștea pe care Biserica ți le oferă, au învățat să respecte reguli și să îi ajute pe cei mai mici decât ei. Nu au lipsit nici activitățile distractive, de socializare: jocuri, povești, pescuitul sau cântatul lângă un minunat foc de tabără.

Activitățile au avut un succes enorm în rândul copiilor și al părinților, totul datorându-se implicării părintelui Racoți și a unor voluntari, dar și efortului unor părinți care au sponsorizat tabăra cu masa de seară. Evenimentul a fost realizat fără ca părinții să trebuiască să plătească, cheltuielile fiind suportate de parohie, de sponsori și de voluntari.

Prima zi

Tabăra a început marți 23 august. Copiii, îndrumați de părintele paroh Bogdan Racoți, s-au implicat în primele activități, care au avut ca scop final să învețe cum îl să îl descopere pe Dumnezeu. După rugăciunea de dimineață, împreună cu voluntarii Maria, Medeea și Georgian, copii au început să se cunoască prin câteva jocuri. Au urmat discuții prin care părintele Racoți le-a explicat celor mici tainele Bisericii. După masa de amiază, participanții la Tabără au fost inițiați în pictură, fiindu-le explicate noțiunile de bază. Au urmat jocuri interactive, iar spre seară copii au vizionat filmul „Povestea lui Iisus”. Ziua s-a încheiat cu rugăciunea de seară, s-a servit o bucată de pizza și câte un fruct, iar fiecare copil a plecat spre casă.

Ziua a doua

După rugăciunea de dimineață, prin intermediul unui joc interactiv, copiii au descoperit ce este Biserica. Apoi, ziua a continuat cu alte jocuri interactive. După masa de amiază sub coordonarea profesorilor de pictură pe sticlă Manole Emilia și Vodă Vasile, ajutați și de Horațiu Călugăr, copiii au început realizarea icoanelor. Spre seară, după alte jocuri interactive, a fost proiectat un film prin care copiii au aflat detalii despre viața și activitatea lui Iosif. Ziua s-a încheiat cu rugăciunea de seară, iar apoi participanții s-au înfruptat din delicioasele gogoși pregătite cu mult drag de credincioasele Radu Rodica și Santa Rozalia!

Ziua a treia

A treia zi a taberei a debutat cu rugăciunea de dimineață, după care, prin intermediul unui joc interactiv, copiii au descoperit importanta Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii. Dimineața a fost completată cu alte jocuri interactive. După ce copiii au servit masa de amiază, au continuat să realizeze icoanele pe sticlă, sub coordonarea celor doi profesori de pictură. Spre seară, după alte jocuri interactive, a fost vizionat un film prin care copiii au aflat cine este Moise și ce a făcut el. Ziua a fost încheiată cu rugăciunea de seară, iar apoi participanții s-au înfruptat din delicioasele hot dog-uri pregătite cu mult drag de familia Adrian și Larisa Năsăudean!

Rugăciune, jocuri și sport

Vineri, 26 august, a fost cea de-a patra zi a taberei. Copiii au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de părintele Racoți Bogdan și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. După jocuri interactive au urmat activități sportive pe terenul Școlii din Cristești, coordonată de domnul director Albert Zoltan. Cina a fost oferită de familia Muntean Adrian și Augustina.

Pictură, pescuit și cântece la foc de tabără

A cincea zi a taberei a fost mai deosebită, în care prin grija profesorilor de pictură  au fost finalizate icoanele. În plus, copiii au participat la diferite jocuri interactive și au vizionat filmul „Regele leu”, prin intermediul căruia participanții au putut să se bucure de frumusețea creație lui Dumnezeu. Spre seară, cina a fost servită la complexul de pescuit „La Nufărul” din Cristești, unde au fost invitați și părinții copiilor care au participat la tabără. Gulașul a fost oferit de familiile Rus Adela și Virgil,  Ghiurita Laszlo, Mesaroș Andrei. Participanții au socializat, s-au jucat și au pescuit. Focul de tabără și frumoasele cântece de tabără interpretate la chitară de Maria Racoți, fiica părintelui Racoți, au întregit o zi foarte frumoasă.

Duminică, 28 august, icoanele realizate de cei aproximativ 40 de copii au fost sfințite la Biserica „Sf. Ștefan” din Cristești. Apoi, acesta au fost înmânate copiilor care le-au realizat. Copiii au plecat acasă foarte fericiți de realizarea lor, după o săptămână în care au învățat să fie mai răbdători, mai cuminți și… mai buni pictori. Prin intermediul acestui articol, părinții copiilor participanți la tabără mulțumesc încă o dată părintelui Bogdan Racoți și voluntarilor implicați în buna desfășurare a Taberei de pictură pe icoane de sticlă pentru acest frumos eveniment care a adus și mai multă lumină în sufletele celor mici.

Titi-Vasile DĂLĂLĂU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE