Expoziții,workshop-uri și proiecții de film la SIMFEST Altele
  • Malina Moraru
  • 0 comentarii
  • 168 Vizualizări

Expoziții,workshop-uri și proiecții de film la SIMFEST

Expoziții și atelier public de caricatură la SIMFEST

Prima expoziție din cadrul Festivalului de Film și Televiziune Simfest a fost deschisă luni, 29 august, în Cetatea Medievală. Expoziția se numește „Duelul artelor vizuale” și conține lucrări realizate de Mihai Pânzaru (PIM) și Janos Szilveszter. Expoziția poate fi vizionată zilnic în intervalul 10:00 – 17:00 în Bastionul Dogarilor. 

„Este o retrospectivă a lucrărilor, sunt lucrări care au făcut parte din expoziții internaționale, sunt copii ale unor lucrări care deja sunt în străinătate în colecțiile lor, în colecția ziarelor în care am lucrat, portrete și încercări de pictură, artă plastică”, a transmis în Janos Szilveszter în cadrul vernisajului.

Printre pasionații de caricatură au participat la vernisaj foști colegi ai lui Janos Szilveszter din redacției ziarului „24 de ore Mureșene” printre care îi amintim pe caricaturistul Tetti Boros, Simion Pop, Mircea Panaiot, Tibi Reman, Ede Tordai și Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județene de Cultură.

„Cred că noi trebuie să ne redescoperim vocația. Poporul român este cel care și-a găsit soluția dăinuirii prin acel celebru râsu’ plânsu’. L-am cam pierdut. Tot noi prin vocea lui Bacovia am dat lumii un alt sens al existenței românești: o țară tristă plină de humor. Aceasta este dimensiunea pe care noi, din păcate, am pierdut-o. Cred că și această expoziție și în general demersurile care sunt circumscrise caricaturii, epigramei, vin în întâmpinarea acestei nevoi de a ne redescoperi sinele pierdut în această dimensiune”, a declarat Nicolae Băciuț.

Atelier public susținut de Mihai Pânzaru

În prelungirea expoziției, caricaturistul Mihai Pânzaru desfășoară marți, 30 august și miercuri, 31 august, la Scena Mică din Cetatea Medievală, un atelier public numit „Portretul în caricatură”, unde doritorii pot primi un portret realizat de acesta în doar câteva minute. 

Despre caricatură artistul Mihai Pânzaru spune că „este un limbaj modern. În general, caricaturistul adevărat este  caricaturistul care răspunde la o comandă tematică și printr-un desen sugestiv care îl caracterizează pe el, creează limbaje(…) Este o formă de expresie a iubirii a omului față de om.”

 În săptămâna SIMFEST, se va inaugura expoziția de fotografie „Din lumea filmului meu” realizată de Ada Vertan, marți 30 august,  la Teatrul Ariel. Expoziția va rămâne deschisă în foaierul teatrului și după închiderea Festivalului SIMFEST. 

Workshop-uri și Masterclass-uri

Izabela Bostan este în prezent regizor, coregraf, lector universitar doctor pentru specializarea actorie de la UNATC. Aceasta a susținut marți, 30 august, un workshop de „Conștientizare corporală prin mișcare scenică”.

La workshop a participat un grup de studenți de la Facultatea de Teatru din Târgu Mureș care au învățat, timp de trei ore, cum să își folosească corpul și cum să se exprime mai bine prin mișcare. 

Masterclass-urile și workshop-urile reprezintă o noutate cu care ediția XIX SIMFEST vine anul acesta. Miercuri, 31 august, de la ora 15:00, Dan Puric va susține un workshop intitulat „Noul teatru”, la Cetatea Medievală Târgu Mureș. Vineri, 2 septembrie, Marcel Iureș va susține „Actorul în patru dimensiuni: teatru, film, televiziune, radio.”, începând cu ora 16:00. 

Poriecțiile speciale de seară SIMFEST

Miercuri, 31 august, proiecția este înlocuită de un spectacol special dedicat Zilei Limbii Române, la Palatul Culturii. Joi, 1 septembrie, filmul „Anul Pierdut”, la Casa de Cultură din Reghin, ora 19:00. Vineri, 2 septembrie, o proiecție specială pentru copii a filmul „Veronica”, de la 10:30, iar seara de la 21:00 filmul „Mănuși Roșii”, în prezența actorului Marcel Iureș, la cinema ARTA. 

De asemenea, în toată perioada 29 august – 4 septembrie publicul poate urmări zilnic proiecțiile publice ale producțiilor calificate în finala festivalului. Ele se desfășoară zilnic între 9:30 – 11:00 și 15:00 – 19:00, la Cetatea Medievală din Târgu Mureș.

„Duelul artelor vizuale”

„Duelul artelor vizuale”
Atelier public de caricatură
Workshop de mișcare scenică
Workshop de mișcare scenică
Expoziție „Din lumea filmului”
Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE