Va fi sau nu ambuteiaj în fața noului magazin Lidl din Târgu Mureș? Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 4267 Vizualizări

Va fi sau nu ambuteiaj în fața noului magazin Lidl din Târgu Mureș?

Primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, ing. Sofalvi Szabolcs, a postat luni, 5 septembrie, pe pagina personală de Facebook, un text intitulat ”Va fi ambuteiaj sau nu?” pe care îl redăm, integral, în rândurile de mai jos:

”M-am interesat pentru sângeorzeni: Cum va fi circulația pe DN 15, în dreptul noului centru comercial (de la fosta IPP)?

Chiar dacă nu se află pe teritoriul comunei noastre, consider că, este o informație utilă să aflăm oare va fi îngreunată circulația sângeorzenilor spre oraș (și invers) de vreme ce în dreptul centrului comercial care se va deschide pe 15 septembrie 2022 va funcționa un semafor? Astfel, am solicitat și am primit proiectul tehnic de amenajare a intersecției (prezentat în atașament) care prevede și diagrama de semaforizare. Așadar, vestea bună pentru noi este că spre oraș, vor fi 3 benzi de circulație în dreptul centrului comercial, adică 2 benzi spre direcția Tg. Mureș și o bandă separată de virare spre stânga, spre centrul comercial. Sperăm că, pentru cele 2 benzi de circulație spre Tg. Mureș culoarea dominantă a semaforului va fi verde (doar când se strâng mai multe mașini

care doresc să iasă dinspre magazin și vor să vireze spre oraș, atunci va fi roșu, în funcție de ce semnal transmite camera video inteligentă).

Iar dinspre oraș spre Sângeorgiu de Mureș doar de pe banda dinspre trotuar se va putea vira spre dreapta, spre centrul comercial și tot pe acea bandă se va putea ieși dinspre centrul comercial spre direcția Sângeorgiu de Mureș. Aici poate că vor fi probleme la orele de vârf, adică între orele 16.00-18.00 când multe persoane se întorc de la locul de muncă dinspre oraș spre comuna noastră iar o parte dintre acestea încetinesc să vireze spre dreapta spre centrul comercial.

Vom vedea după data de 15 septembrie cum va fi circulația rutieră, și asigur sângeorzenii că, dacă vor fi probleme vom sesiza de îndată atât Serviciul Județean de Poliție Rutieră Mureș cât și celelalte organe care au avizat proiectul tehnic, sa încerce să aducă îmbunătățiri proiectului.”

Recent, un grup de antreprenori care își desfășoară activitatea în zona viitorului magazin Lidl de pe strada 22 Decembrie 1989, la ieșirea din Târgu Mureș înspre Sângeorgiu de Mureș, s-au adresat redacției Zi de Zi pentru a-și exprima nemulțumirea vis a vis de mutarea unei stații de autobuz și modul în care se derulează lucrările:

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE