Noutăți despre barajul Răstolița Deda
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 673 Vizualizări

Noutăți despre barajul Răstolița

Prezentă la Sărbătoarea Comunei Deda, deputatul PSD Dumitrița Gliga a făcut referire la proiectele de dezvoltare ale Văii Mureșului. Cu acest prilej, președintele interimar al PSD Mureș a adus laude actualei conduceri a comunei Deda pentru modul în care a știut să gestioneze proiectele de dezvoltare.

„Este foarte important ca în programele de dezvoltare a localităților din această zonă să se țină cont întotdeauna de specificul locului, să facem în așa fel încât progresul de care avem nevoie să nu ne rupă totuși de rădăcinile noastre. Locuitorii comunei Deda au demonstrat că respectarea trecutului nu ne împiedică să privim spre viitor. Comuna se dezvoltă cu multe proiecte îndrăznețe, multe finalizate deja, multe în curs de derulare. Vreau să felicit pe doamna primar Lucreția Cadar pentru toate proiectele deja implementate. Deda este un exemplu la nivel de județ. Doamna primar a obținut finanțarea prin Programul ”Anghel Saligny”, program inventat, ca să zic așa, de Partidul Social Democrat pentru sprijinul comunităților din întreaga țară, indiferent de culoarea politică. A obținut finanțare pentru introducerea canalizării în Filia, o canalizare pe care știu că o așteptați cu toții de mult timp, o finanțare de peste 6.000.000 de lei. Mai are la CNI depus un proiect la care se va obține în curând finanțarea pentru o creșă la care se adaugă multe alte proiecte, fapt pentru care îi doresc succes”, a precizat Dumitrița Gliga.

Un subiect de actualitate atins de deputatul PSD a fost cel privind barajul de la Răstolița. „De la ultimul discurs pe care l-am avut pe scenă la Festivalul Valea Mureșului s-au mai făcut doi pași foarte importanți. Legat de primul pas, vreau să îl felicit pe domnul primar al comunei Răstolița, Marius Lircă pentru că în ciuda tuturor dificultăților pe care le-a întâmpinat, inclusiv la nivel de județ, a reușit împreună cu domnul topograf Octavian Sălăgean de la Reghin, să finalizeze planurile parcelare. Astfel, acei bani pentru exproprieri dați prin Ordonanță de Guvern în 2017 care stăteau blocați să poată să ajungă la oameni și să se poată face exproprierea. Acum așteptăm să se pronunțe Curtea Constituțională pentru proiectul de lege al cărui co-inițiator am fost, ca să putem defrișa cuva lacului. Un alt pas important care s-a făcut în luna august a fost obținerea acordului de mediu pentru amenajamentul silvic. De ce vreau să explic asta. Am postat și pe Facebook și lumea nu a înțeles inițial. Pentru amenajamentul silvic, pentru cele zeci mii de hectare pe care le are Ocolul Silvic Răstolița, pentru 2000-2020, acordul de mediu s-a obținut după 8 ani de zile dacă vă puteți imagina. Dacă pentru amenajamentul 2020-2030 mai stăteam 8 ani de zile, chiar dacă noi reușeam cu legea noastră și toată lumea își dorea să defrișăm cuva lacului să pornească barajul de la Răstolița, nu se putea licita masa lemnoasă de acolo din motiv că nu era acord de mediu pe amenajamentul silvic. Cred că e important să vă țin la curent cu toți pașii aceștia în continuare”, a precizat Dumitrița Gliga.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE