Tânăr de 23 de ani, cercetat de poliție Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 235 Vizualizări

Tânăr de 23 de ani, cercetat de poliție

Un tână de 23 de ani este cercetat de către polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Sighișoara, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de refuz prelevare de mostre biologice.

„În fapt, la data de 11 septembrie a.c., polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Sighișoara, au oprit pentru control pe strada Mihai Viteazu din municipiul Sighișoara, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Întrucât acesta avea un comportament nefiresc, polițiștii l-au condus la unitatea spitalicească în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea prezenței în organism a substanțelor interzise, acesta refuzând prelevarea. Cu ocazia controlului autoturismului condus de către tânăr, au fost identificate de către polițiști: o bucată de materie vegetală de culoare brună, un aparat manual (grinder) de măcinat materie vegetală de culoare roz și 2 aparate manuale (grinder) de măcinat materie vegetală confecționate din metal de culoare argintie, cauza fiind declinată către B.C.C.O. Târgu Mureș. Tânărul a fost reținut de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore, pe numele lui fiind întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “refuz prelevare de mostre biologice”, a comunicat Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

I.M.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE