Spectacolul IERBAR: un muzeu al amintirilor Gala Presei Mureșene
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1217 Vizualizări

Spectacolul IERBAR: un muzeu al amintirilor

Premiera absolută a spectacolului de teatru Ierbar, în regia lui Radu Afrim, a avut loc pe 10 septembrie la Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“, deschizând oficial stagiunea 61 a secţiei române. Spectacolul marchează întoarcerea la compania română a Teatrului Național Târgu-Mureș, după mai bine de 20 de ani, a lui Radu Afrim, unanim considerat de critică și publicul larg unul dintre cei mai importanți oameni de teatru de după Revoluţie.

Timp de aproape două ore şi jumătate, pe scena Sălii Mari s-a derulat un joc al magiei. Ierbar, „o experiență teatrală multisenzorială, având că sursă de inspirație însăși poezia“, și-a deschis sufletul publicului larg.

Adaptarea scenică a poeziei, ca sursă de inspiraţie, se bucură de o perspectivă inedită, de o sensibilitate aparte, caracteristică regizorului Radu Afrim care accentuează latura tristă, dar adevărată a efemerului. Spectacolul prezintă trecerea implacabilă a timpului peste un cuplu tânăr, unul de vârstă medie, și unul de vârsta a treia care au în comun magia serei. Limbajul și gesturile adoptate sunt puternic ancorate în contemporaneitate: amprentele pe care pandemia le-a lăsat asupra cuplului în vârstă au fost relatate în detaliu, prezența unor expresii în limba engleză demonstrează caracterul puternic al actualului din spectacol: „Only for you a special gift“, „Forget it! Forget it“ , „Sunnymoon“ (fiind chiar numele virtual al unui personaj care înfățișează paradoxul atât de prezent în zilele noastre).

Actorii au intrat în pielea personajelor atât de complet încât nu îți puteai imagina că nu ești martor la o scenă reală dintr-o dimineaţă sau după-masă de primăvară, în față blocului în care ai crescut. Actrița Katalin Berekméri, interpretând-o pe „tanti Róza néni“, o bătrânică simpatică de etnie maghiară, a transmis – într-un excelent rol de compoziţie – plăcuta senzație că personajul ne este cunoscut dintotdeauna, că ne este familiar și aproape de suflet, deşi abia am făcut cunoştinţă cu acesta. De asemenea, actorul Alex Stoicescu, în rolul Mureşan Darius, a fost atât de amuzant şi de emoţionant în acelaşi timp, încât a transformat un personaj care putea deveni mediocru într-unul remarcabil. Expresivitatea și modalitatea inedită de a comunica prin energie și cuvinte duale, viclene, cu apropouri moderne au fost fără cusur, stârnind în final cele mai multe aplauze.

Spectatorii au fost absorbiți de reprezentaţia ce a stârnit alternativ râsete, chicoteli, zâmbete subtile, emoţii și a produs o liniște interioară consistentă. Timpul s-a scurs pe nesimţite, iar momentul final al spectacolului ne-a surprins, făcându-ne să ne dorim ca povestea scenică să continue, să mai trăim o vreme în universul candid din jurul serei fermecate patronate de efervescentul şi temperamentalul Viorel (Nicu Mihoc).

Un element atipic atmosferei de pace şi liniște care s-a derulat până în acel moment a fost când ajutorul grădinarului, Piticu (Luchian Pantea) și-a făcut apariția în mod neaşteptat după o absență hoinară (din spusele celorlați). El absoarbe prin magie interesul spiritelor tinere care îl înconjoară printr-un cântec ale cărui versuri se repetă ritualic, lansând o invitație subtilă la un dans minimalist. Acest moment s-a născut ca un portal dinspre lumea amintirilor frumoase și a nostalgiei spre realitatea care te izbește din plin în față fără să te întrebe dacă ești pregătit să o înfrunți cu tot cu vicisitudinile ei.

Cât despre final, vă doresc să vă abandonaţi poveștii și intervalului de fericire compus din lucruri mărunte. Veţi deveni astfel prizonieri ai emoţiilor ce îţi acoperă sufletul cu naturalețea specifică plantelor ce sunt expuse ca într-un muzeu pe filele îngălbenite ale unui ierbar de amintiri.

IERBAR

Scenariul a fost scris de Radu Afrim şi este inspirat de volumul de poezie „Cartea plantelor şi animalelor“ de Simona Popescu.

Din distribuţie fac parte actorii Nicu MIHOC – Viorel (Stalker), BEREKMÉRI Katalin – Róza, Elena PUREA – Ea, Theo MARTON – El, Alex STOICESCU – Darius, Laura MIHALACHE – Staminia, Cristina HOLTZLI – Rebeca, Luchian PANTEA – Piticu,  Ale ȚIFREA – Dia, Georgiana GHERGU – Sora 2, Loredana DASCĂLU – Sora 1, Mela MIHAI – Profa şi Radu ANASTAS – Cameraman.

Regia artistică, filmările şi universul sonor îi aparţin lui Radu Afrim, scenografia a fost concepută de Irina Moscu, dramaturgia de scenă a fost realizată de Andreea Radu, Video Design-ul îi aparţine lui Trucza Samu, Light design-ul a fost realizat de Cristian Niculescu, asistent de regie a fost Dragoş Stoenescu, asistentă de scenografie a fost Sikó Dorottya, iar regia tehnică este asigurată de Teodora Crăciun.

de Mihaela Bianca PAŞCA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE