
- redactia
- 1 comentarii
- 839 Vizualizări
Târgu-Mureş, un oraş mai bogat pe plan cultural: o sugestie
15 septembrie 2022Oraşul Târgu Mureş, situat în inima Transilvaniei, trebuie să se transforme şi să se adapteze necesităţilor actuale ale locuitorilor lui, să fie un oraş definit de actualitate culturală şi creativitate. Numai în acest fel va fi un loc atrăgător pentru turişti, investitori şi cetăţeni deopotrivă.
Stă în puterea noastră să contribuim şi să facem posibil acest lucru. Haideţi să facem Târgu Mureş un oraş mai bogat pe plan cultural!
Una dintre ideile la care m-am gândit sunt igloo-urile multiculturale. Un igloo multicultural sau o bibliotecă mobilă este un balon transparent termic în care pot intra minim două persoane, iar în acesta se află o bibliotecă cu o varietate mare de cărţi pe care le poţi citi pe bancuţa amplasată înăuntru. E un loc bun de relaxare, dar şi de a acumula cunoştinţe variate, activând cheia cunoaşterii.
Cărţile stau la dispoziție pentru toți trecătorii și turiștii, de la mic la mare, nu se percepe nici o taxă pentru împrumut, se face doar apel la bunăvoința de a returna cartea pe rafturile Bibliotecilor Mobile după utilizare. De asemenea, turiștii sunt încurajați să doneze din cărțile lor nefolosite pentru a le da o nouă viață, un nou sens prin intermediul acestui proiect.
În momentul de faţă, în România sunt 9 Biblioteci mobile la: Arad, Cheile Turzii, Bihor, Bâlea Lac, Lacul Roşu şi la Muzeul Castelul Corvinilor.
Ar fi minunat dacă am contribui şi noi, mureşenii, la creşterea numărului de biblioteci mobile. Acestea ar putea fi plasate în centrul oraşului, la Platoul Corneşti sau în Complexul „Weekend“.
de Ana PETREA


- Etichete:
- gala presei muresene
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Frumos