Percheziții pentru furt calificat în Reghin Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1979 Vizualizări

Percheziții pentru furt calificat în Reghin

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Reghin, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, au efectuat luni dimineala, 19 septembrie, cinci percheziții domiciliare în Reghin.

”Activitățile se desfășoară în două dosare penale instrumentate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Reghin, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii  mai multor infracțiuni de furt calificat. În fapt, polițiștii au documentat activitatea infracțională a cinci persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, care, în perioada 1 – 7 septembrie 2022, au comis mai multe infracțiuni de furt calificat, din depozitul unei societăți comerciale de pe raza municipiului Reghin. Prejudiciul a fost recuperat parțial”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE