Profesor rănit de un elev, cu un box metalic, la școala din Band Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1602 Vizualizări

Profesor rănit de un elev, cu un box metalic, la școala din Band

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Band au întocmit un dosar penal pe numele unui elev pentru săvârşirea infracţiunii de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, după ce acesta ar fi refuzat să predea dispozitivul unui profesor, pe care l-a rănit uşor.
„La data de 19 septembrie a.c., poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Band au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în incinta unei unităţi de învăţământ din Band, are loc un conflict. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că între un elev, de 15 ani, şi un cadru didactic ar fi izbucnit un conflict verbal, după ce tânărul nu ar fi vrut să predea boxul metalic depistat asupra sa. A fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul şi luarea măsurilor legale”, a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.
Inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Sabin Gavril Păşcan, a arătat că profesorul a fost uşor zgâriat la mână în timp ce încerca să îl deposedeze pe elev de obiectul periculos.
„În urma informării transmise telefonic de către doamna director de la Şcoala Profesională din Band în cursul acestei dimineţi, ni s-a adus la cunoştinţă că, ieri, într-una dintre pauze, profesorul de educaţie fizică şi sport, care era şi profesor de serviciu, a observat în curtea şcolii un copil care a avut un obiect din metal. În momentul în care a vrut să îi ia acest obiect din metal, pentru a se asigura că acest elev nu pune în pericol viaţa, siguranţa, sănătatea, integritatea corporală a celorlalţi elevi, profesorul a fost uşor zgâriat. Bineînţeles că domnul profesor a anunţat imediat organele de poliţie. Doamna director a fost şi dumneaei înştiinţată la nivelul unităţii de învăţământ şi a demarat toată procedura, conform legislaţiei în vigoare, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş va monitoriza şi va observa modul în care vor fi duse la bun sfârşit aceste cercetări”, a declarat şeful ISJ Mureş, Sabin Gavril Păşcan.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE