Legea pentru prevenirea și combaterea cancerului aprobată de Senat Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 291 Vizualizări

Legea pentru prevenirea și combaterea cancerului aprobată de Senat

Senatul României a aprobat miercuri, 21 septembrie, în calitate de primă cameră sesizată, Legea pentru prevenirea și combaterea cancerului, cu anexa sa, Planul național de prevenire și combatere a cancerului în România.

Potrivit informațiilor furnizate de către senatorul social-democrat Leonard Azamfirei, legea prevede că Ministerul Sănătăţii ”este responsabil de planificarea, iniţierea, coordonarea, monitorizarea şi evaluarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea şi combaterea cancerului.”

Totodată, senatorul Leonard Azamfirei a mai arătat că îndeplinirea tuturor obiectivelor şi a măsurilor cuprinse în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului ”constituie o obligaţie a tuturor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.”

”Beneficiarii măsurilor prevăzute în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului au dreptul garantat de stat la serviciile de natură medicală, socială şi de susţinere psihologică cuprinse în Planul naţional, asigurate prin intermediul furnizorilor de servicii organizaţi conform legii, în funcţie de specificul serviciilor acordate şi de nevoile particulare ale fiecărui beneficiar. Ministerul Sănătăţii împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor crea un fond de inovaţie în sănătate în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii. În calitate de inițiator împreună cu mai mulți colegi senatori și deputați, a acestei propuneri legislative, consider că acest demers legislativ va crea cadrul legal de rezolvare a uneia dintre celei mai mari probleme de sănătate publică pe care o are România, cea a patologiei oncologice”, a precizat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, care deține și funcția de rector al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Totodată, senatorul Leonard Azamfirei a mai menționat că ”legea va permite reorganizarea sistemul sanitar care se ocupă de patologia oncologică, va da acces bolnavilor la terapiile inovatoare și va permite o abordare integrată a acestora, știută fiind fragilitatea acestor bolnavi, nu doar fizică ci și emoțională.”

Proiectul legislativ aprobat în Senat va merge pentru dezbatere și aprobare finală la Camera Deputaților.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE