Prima fotografie ce îl prezintă pe Regele Charles al III-lea alături de celebra cutie roşie Stiri din vecinatatea Romaniei
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 86 Vizualizări

Prima fotografie ce îl prezintă pe Regele Charles al III-lea alături de celebra cutie roşie

Regele Charles al III-lea poate fi văzut în prima fotografie oficială ce îl arată alături de celebra cutie roşie în care suveranii britanici primesc documente guvernamentale, publicată de Palatul Buckingham, într-o perioadă în care noul monarh al Regatului Unit a început să se ocupe de îndatoririle sale constituţionale, informează Reuters.
Cutia roşie, încuiată şi aşezată pe un birou de lucru, este o imagine puternic asociată cu monarhia britanică şi, totodată, un obiect alături de care regretata regină Elisabeta a II-a a fost adeseori fotografiată. Ea conţine documente transmise de Guvernul britanic şi de ţări din Commonwealth, care îi sunt apoi transmise monarhului de secretarul său privat.
Noua fotografie a fost realizată în Salonul Secolului al XVIII-lea de la Palatul Buckingham, săptămâna trecută.
Pe biroul de lucru al regelui britanic, poate fi văzută, în fundal, şi o fotografie alb negru cu părinţii decedaţi ai regelui Charles al III-lea – regina Elisabeta a II-a şi prinţul consort Philip.
Regina Elisabeta a II-a, monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Marii Britanii, a murit pe 8 septembrie la vârsta de 96 de ani.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE