Home / Cultură / Elevii mureșeni, invitați să se întreacă în creație literară

Elevii mureșeni, invitați să se întreacă în creație literară

Distribuie

A XXII-a ediție a Festivalului- Concurs de Creație Literară „Serafim Duicu” îi invită pe elevii mureșeni să-și depășească limitele creative și artistice. Concursul este organizat de Școala Gimnazială „Serafim Duicu” din Târgu Mureș, în colaborare cu Fundația „Școala Ardeleană” Târgu Mureș și Inspectoratul Școlar Județean Mureș și este dedicat elevilor din ciclul gimnazial și liceal.

„Nevoia de a cultiva frumusețea spirituală ne face să ridicăm „din unduiri și zboruri frumos și pur Cuvântul…” (Cuvântul, Serafim Duicu). De asemenea, acest concurs de creație literară, se dorește a fi o formă de valorificare a talentului și capacității creatoare a elevilor în domeniul literar, a imaginației creative, stimulând, în același timp, interesul acestora față de cultură, vizând încurajarea elevilor spre lecură”, este argumetul concursului.

Obiectivul concursului vizează dezvoltarea simțului estetic al elevilor, stimularea interesului pentru lectură și al potențialului creativ, descoperirea, cultivarea și valorificarea talentului literar al elevilor, pentru formarea unor cetățeni culți, iubitori de literatură.

Proză și poezie, pe mai multe niveluri

Competiția se va desfășura pe două secțiuni și patru niveluri, dintre care secținea de proză și secțiunea de poezie, cu următoarele niveluiri: nivelul 1 ( clasele V-VI), nivelul 2 ( clasele VII-VIII), nivelul 3 (clasele IX-X), nivelul 4 (clasele XI-XII).

Participanții la secțiunea Proză- nivelurile 1 și 2, trebuie să elaboreze un text de 1-2 pagini, redactate cu Times New Roman 12 la 1,15 rânduri, inspirându-se de la următorul citat extras din „Eminesciana” a lui Serafim Duicu:

„Personalitatea și opera lui Eminescu au devenit pentru cultura noastră de azi un punct de reper, o permanență și o oglindă. Eminescu este instituție națională. Ne oglindim, cu faptele noastre de cutură, în el. De aceea nu ne mai este permis să improvizăm, să oferim surogate, ci lucruri trainice, semnificative, atât pentru personalitatea poetului cât și pentru aceea a timpului noastru”.

Pentru participanții încadrați în nivelurile 3 și 4, secțiunea Proză, se cere elaborarea unui text de 2-3 pagini, redactate cu Times New Roman 12 la 1,15 rânduri, pornind de la următorul citat extras tot dintr-o operă a lui Serafim Duicu, „Să zbori!”:

„Dacă s-ar întâmpla vreodată ca oamenii să uite să tea la o masă și să-și soarbă liniștiți din ceașca de eternitate a tăcerii; Dacă s-ar întâmpla vreodată ca oamenii să uite ce este acela un sărut și ce este aceea o poartă, prin care se intră (și se rămâne) întru veșnicie; Dacă iarăși s-ar întâmpla ca oamenii să uite de păsări, de la care, ehei, au învățat atâtea, dar mai ales zborul (și, poate, încă mai au de învățat multe!); Și dacă s-ar întâmpla ca omul să uite că a fost copil cândva și s-a tăvălit în ierburi, în zăpezi și în grâne; Ori dacă s-ar întâmpla ca oamenii să uite cum arată infinitul, nehotărnicia gândului,/ Îi îndemn să își îndrepte pașii lin spre paralela 45/ Și cu siguranță vor găsi o masă a tăcerii/ Și vor descoperi acolo ce-i acela un sărut/ Și ce e o poartă de intrare întru veșnicie/ Dar mai ales vor învăța din nou gustul și fericirea zborului/ Și vor vedea care-i înfățișarea pipăibilă a nesfârșirii, semn că totul este posibil”.

Cei care se înscriu la secțiunea Poezie, indiferent de nivel, vor concura cu două texte poetice.

Doritorii se pot înscrie până la data de 13 octombire, trimițând prin e-mail la următoarea adresă creatie_duicu@yahoo.com, lucrările elaborate și Anexa 1 și 2 cu formularul de înscriere și acordul de parteneriat- în format scan. Totodată, lucrările trebuie să aibă la „Subiect” precizate nivelul și secțiunea, iar la finalul acestora, să fie trecut numele, clasa, școala, adresa de e-mail, numele profesorului coordonator și adresa de e-mail a acestuia.

După jurizare, lucrările vor fi premiate pe 20 octombrie, începând cu ora 13.00, la Biblioteca „Serafim Duicu” din cadrul Universității „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș.

Pentru completarea documentelor necesare și mai multe informații, se poate accesa următorul link: https://www.edums.ro/2022-2023/8285%2019%2009%202022.pdf.

Ioana MĂRGINEAN                                                              


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

De unde provin cei mai mulți turiști care au venit în 2023 în județul Mureș

Distribuie În anul 2023 structurile de cazare turistică existente în judeţul Mureş au fost gazda …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.