INTERVIU cu Andreea Dula, membră a Clubului de Dezbateri Mindbusters Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 465 Vizualizări

INTERVIU cu Andreea Dula, membră a Clubului de Dezbateri Mindbusters

Andreea Dula, membră a Clubului de Dezbateri Mindbusters, a acordat un interviu cotidianului Zi de Zi, în care a expus informații cu privire la proiectele și realizările clubului din care face parte. De asemenea, tânăra absolventă a Colegiului Național ”Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș împărtășește experiența trăită în cadrul conferinței ,,Care este scopul sistemului de educație?”, la care a participat în acest an. Totodată, Andreea Dula își exprimă părerea cu privire la sistemul de educație românesc și prezintă așteptările pe care le are din partea profesorilor în următorii ani de studii.

Reporter: Te rog să ne faci o scurtă prezentare. Ce studiezi? Care este profesia spre care te îndrepți?

Andreea Dula: Mă numesc Dula Andreea și am absolvit Colegiul Național ”Alexandru Papiu Ilarian”, profilul Științele naturii intensiv engleză în vara acestui an. Aștept cu nerăbdare să dobândesc noi cunoștințe și experiențe în mediul universitar românesc, întrucât din toamnă voi începe studiile în cadrul Universității ”Babeș-Bolyay” din Cluj-Napoca la Facultatea de Studii Europene, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene cu predare în limba engleză. Consider că diversitatea dintr-o societate multiculturală este fascinantă și mai ales, deosebit de frumoasă. Așadar, îmi doresc să am o carieră într-un spațiu cât mai dinamic, care să îmi ofere oportunitatea să cunosc un număr cât mai mare de culturi, obiceiuri și tradiții, dar în special, să interacționez cu o multitudine de indivizi diferiți, cu diverse idei și concepții. În momentul actual, o carieră în diplomație ar fi visul meu, însă pe măsură ce evoluăm, creștem, traiectoria noastră se poate schimba odată cu lucrurile învățate sau descoperite, atât despre noi înșine, cât și despre universul ce ne înconjoară. Astfel, nu pot afirma cu certitudine că răspunsul meu va fi identic peste zece ani, poate chiar cinci ani, însă acum, acesta este drumul pe care îmi doresc să îl urmez și care consider că mi se potrivește cel mai bine.

Rep.: În calitate de membră în Clubul de Dezbateri Mindbusters, te rog să ne prezinți proiectele și realizărle clubului.

A.D.: Clubul de dezbateri Mindbusters Papiu a avut un an deosebit de plin, cu numeroase realizări. Colegii mei au fost cu adevărat extraordinari, o echipă talentată, deschisă și prietenoasă, dar mai presus de toate muncitoare. În ciuda faptului că mulți membri își petrec ore întregi pregătindu-se pentru materiile de la școală, dedicându-și timpul pentru înțelegerea și aprofundarea unor noțiuni dificile, aceștia se implică și chiar excelează în acest domeniu, având performanțe impresionante la concursuri naționale și internaționale. Sub coordonarea doamnei profesoare Stoica Briena, care ne-a motivat și sprijinit, transmițându-ne pasiunea pentru dezbateri și conversații constructive, ne-am adaptat chiar și în contextul pandemic. Mai mult de atât, dumneaei ne-a susținut constant și ne-a încurajat să fim consecvenți și ambițioși. Doar în anul școlar precedent membrii clubului au participat la competiții organizate în colaborare cu Horace Mann High School New York, un concurs internațional organizat de Ministerul Educației și Sportului din Japonia și un turneu internațional în Praga, cu rezultate excelente. Acestea s-au desfășurat în mediul online. Însă, am participat și fizic, la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de argumentare, dezbatere și gândire critică ”Tinerii Dezbat”, unde am obținut premiul I, calificându-ne la etapa națională, iar o fostă coechipieră a participat la sesiunea internațională a unui program deosebit de amplu, European Youth Parliament, ce vizează, atât dezbaterile, cât și interacțiunile interculturale în Ryga, Letonia.

Rep.: În cadrul conferinței ,,Care este scopul sistemului de educație?” care a fost subiectul care te-a impresionat cel mai mult?

A.D.: În cadrul Summitului  Romanian Business Leaders, am dezbătut următoarea afirmație: ,,Ar trebui ca prioritatea absolută a sistemului de Educație din România să fie pregătirea absolvenților pentru piața muncii”. Am avut această oportunitate datorită doamnei profesoare Stoica Briena, întrucât am fost invitată și coechipiera dumneaei. Noi două am reprezentat opoziția în această dezbatere, echipa ,,contra”, și aveam argumente împotriva afirmației de mai sus. Atât, discuția de la eveniment în sine, cât și informațiile pe care le-am descoperit în timpul procesului de „research”, mi-au schimbat în întregime perspectiva asupra scopului sistemului educațional, sau a scopului educației în general. Trebuie să admit că, inițial, opiniile mele erau în totalitate în asentiment cu echipa „pro”, crezând că școala ar trebui să creeze persoane pregătite pentru piața muncii, și cu certitudine nu eram singura persoană cu această părere. Cu toate acestea, am ajuns să conștientizez că prima perspectivă putea fi considerată ca fiind simplistă, deoarece nu lua în considerare implicațiile morale. Problematica este mult prea vastă pentru a o putea exprima în câteva rânduri, chiar prea amplă pentru doar câteva argumente concise. Dar un citat grăitor din „Averea bunei educații” de Teodor Baconschi, carte pe care mi-a recomandat-o doamna Briena, a fost ceea ce m-a impresionat cel mai mult: ”O universitate Ivy League, Columbia, e căutată și pentru al său core curriculum. La nivel de facultate, studentul (… ) nu capătă diploma până nu a parcurs Marile Texte, de la Homer, Biblie și Platon, până la James Joyce (…) La Harvard, (…) orice student undergrad frecventează cursuri, scrie eseuri și susține examene în opt arii cognitive socotite relevante pentru completa lui educație: estetică și interpretare analitică, cultură și credință, raționament empiric și matematic, judecată etică, științele vieții (…). Tot în America, viitorii medici intră la școala de specialitate abia după ce au obținut diploma de Bachelor of Arts: nu te poți ocupa terapeutic de un om fără să știi care-i este istoria”. Această perspectivă propune o abordare umană, ce percepe omul ca pe un întreg și urmărește dezvoltarea fibrei morale, ce are ca scop pregătirea individului pentru a trăi în armonie cu sinele și cu societatea la care e chemat să contribuie. Conform acestei perspective persoana nu este doar o unealtă menită să fie prelucrată în școală pentru diverse nevoi, scopul suprem nu este să producă un produs vandabil pe piața muncii, în schimb, elevul este ceea ce e menit să fie, un beneficiar al sistemului educațional.

Rep.: În ce fel te-a influențat această conferință raportat la instituția de învățământ din care faci parte?

A.D.: Consider că am ajuns să înțeleg mai profund, poate, perspectiva pe care o au unele cadre didactice asupra sistemului de învățământ românesc. În rest, sentimentele mele au rămas neschimbate. Consider că profesorii mei au fost niște oameni foarte pasionați de materia dumnealor, care au încercat prin metode diferite să ne insufle și nouă această pasiune.

Rep.: Ce soluții concrete propui pentru îmbunătățirea sistemului de educație?

A.D.: Nu sunt un expert în domeniu, ci doar o persoană de 18 ani care a absolvit 12 clase. Desigur, de-a lungul acestor ani au existat aspecte ale sistemului de educație care mi-au plăcut și altele care m-au nemulțumit. Un lucru însă este cert: sistemul educațional românesc reprezintă o problematică dificilă, ce influențează în mod direct atât viețile elevilor, cât și viețile profesorilor. Din cauza vastității acestui subiect și a lipsei mele de experiență nu consider că mă pot pronunța sau că pot propune soluții concrete, eu pot doar să îndemn lumea să fie curioasă, să pună întrebări și să deprindă cât mai multe aptitudini și cunoștințe.

Rep.: Ce așteptări ai din partea profesorilor în următorii ani de studii?

A.D.: Îmi doresc din tot sufletul ca viitorii mei profesori să fie deschiși, comunicativi, precum au fost și cei din liceu, pasionați de materia pe care o predau și dedicați.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE