Home / Invatamant / Idei inovatoare, la „Unirea Hackathon”

Idei inovatoare, la „Unirea Hackathon”

Distribuie

Prin definiţie, şcoala este un spaţiu al devenirii, care presupune tenacitate şi aspiraţie, dăruire şi abnegaţie, dorinţa de autodepăşire şi, nu în cele din urmă, spirit competitiv. Înscrise în acest context educativ, manifestările orgnizate prin  implicarea directă a elevilor capătă semnificaţii profunde în viaţa şcolii.

Țintă strategică din Planul de Dezvoltare Instituțională a Colegiului Național „Unirea”, internaționalizarea educației se realizează mai ales prin susținerea și desfășurarea programelor și a proiectelor europene, acestea fiind parte componentă a procesului de modernizare a educației. Cele trei proiecte Erasmus+ aflate în derulare la Colegiul Național „Unirea” reprezintă un răspuns real în îndeplinirea acestei ținte strategice!

Desfășurată în perioada 28-30 septembrie 2022, competiția „Unirea Hackathon”, din cadrul Proiectului Erasmus+ „Hackathon EU”, 2020-1-ES01- KA202-082752 și-a desemnat câștigătorii!

Spirit competitiv stimulativ

După o zi maraton, din data de 29 septembrie 2022, de la ora 9.00, până la ora 20.00, șapte echipaje din clasele a X-a A, a XI-a A și a XII-a A, profil matematică-informatică, intensiv informatică, de la Colegiul Național „Unirea” și-au reunit eforturile, realizând fiecare un proiect care a avut o temă ancorată în cotidian: ”Revitalizarea vieții sociale și culturale a Municipiului Târgu Mureș!”

Spiritul competitiv a fost stimulativ, elevii au dat dovadă de originalitate în realizarea proiectelor, au venit cu idei inovatoare, îndrăznețe, au analizat cu spirit critic aspectele constatate în viața socială și culturală a municipiului Târgu Mureș. Modernizarea și ecologizarea mijloacelor de transport urban, digitalizarea rețelelor urbanistice, eficientizarea transportului școlar dinspre „cartierele satelit” spre unitățile de învățământ din centrul orașului, crearea unor alternative de transport, realizarea unor spații tehnologizate adecvate și a unor centre care să devină surse de evenimente culturale, crearea unor ecosisteme protejate, care să fie „oaze” nepoluate în mediul urban, idei privind estetica urbanistică, sunt numai câteva dintre soluțiile pe care tinerii liceeni le-au cuprins în proiectele lor. Atmosfera a fost animată de elanul vârstei tinere, elevii s-au implicat cu seriozitate în realizarea proiectelor, au cooperat, au venit cu idei și soluții originale!

Alături de ei, profesorii coordonatori și, totodată, profesorii mentori au sprijinit acest demers, elevii fiind îndrumați și susținuți de doamna prof. Chira Cristiana – în dublă calitate, aceea de profesor coordonator al Proiectului Erasmus+ Hackathon EU 2020, dar și dirigintă a clasei a XII-a A, doamna profesoară Negrea Ana Maria – diriginta clasei a XI-a A, domnul profesor Costea Adrian – responsabil și doamna profesoară Tunde Pintilie – membru, din cadrul Comisiei pentru Programe și Proiecte Europene, domnii informaticieni Stan Vasile și profesor Csifo Lorand, având alături și echipa managerială a colegiului, doamna directoare profesoara Stănescu Aurora și doamna director adjunct Pastia Corina.

Vineri, 30 septembrie 2022, cele șapte echipaje au prezentat proiectele în fața unui juriu format din doamna conf. dr. Arina Modrea – UMFST „George Emil Palade”, doamna lector univ. Kutasi Réka – UMFST „George Emil Palade”, domnul Tălmăcean Cristian – antreprenor, doamnele inspector școlar, Turcu Anca și Puiac Elena – Inspectoratul Școlar Județean Mureș.

Toate echipajele au fost apreciate pentru viziunea lor îndrăzneață, pentru seriozitatea cu care au tratat tema propusă, pentru modul în care au prezentat proiectele și au fost felicitate de domnul inspector școlar general prof. Sabin-Gavril Pășcan, care a ținut să evidențieze nivelul deosebit al implicării elevilor în această competiție. 

După deliberare, echipajul ”LUMIX” format din patru elevi ai clasei a XI-a A și un elev al clasei a X-a A s-a clasat pe locul I, obținând, astfel, și participarea la competiția internațională, care se va desfășura în Italia, în 2023.

Ne bucură şi ne obligă acest eveniment pentru că determină asumarea unei responsabilităţi la nivelul exigenţelor impuse deja de competiţiile desfăşurate în colegiul nostru.

Este o manifestare care dorim să se perpetueze și în anii următori, la clasele de profil real și umanist, pentru a putea valorifica, în continuare,  potenţialul intelectual şi managerial al elevilor, libertatea de comunicare şi de expresie, spiritul creativ şi gândirea reflexivă!

Coordonator proiect Erasmus+, „Hackathon EU” 2020,

Prof. Cristiana CHIRA

Director, Colegiul Național „Unirea”,

Prof. Aurora STĂNESCU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

De unde provin cei mai mulți turiști care au venit în 2023 în județul Mureș

Distribuie În anul 2023 structurile de cazare turistică existente în judeţul Mureş au fost gazda …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.